Se spune ca, cainele este cel mai bun prieten al omului ... desigur, acest lucru depinde atat de personalitatea omului, cat si de personalitatea cainelui.
In ce "relatii" sunteti cu cainele dumneavoastra? Cum definiti "prietenia" dintre un om si un caine?

Cainii mei sunt parte din familie. Singura diferenta este ca ei nu pot pronunta cuvintele, dar ne intelegem prin limbajul semnelor si al gesturilor.

"In ce "relatii" sunteti cu cainele dumneavoastra?"
Sunt ca niste copilasi, ascultatori dar cu o personalitate proprie care ii determine sa imi arate ca au inteles mesajul, dar tot ca ei fac. Nu imi place "sa fac pe stapanul", prefer sa fim egali si fiecare sa faca ce vrea, dar pana intr-un punct unde trebuie sa intervin.

"Cum definiti "prietenia" dintre un om si un caine?"
Se presupune ca iti iei un animal pentru ca iti place, ai posibilitatea sa il cresti, spatiul necesar si esti in stare sa il iubesti. Daca sunt alte motive nu ai cum sa devii prieten cu cainele tau. Cainele simte omul, stie daca il iubeste si tine la el. Daca te porti respectuos cu el si ii dedici niste sentimente si el va face la fel. Iti va fi recunoscator pentru grija pe care i-o porti si te va apara. Incet, incet va deveni o relatie de prietenie, nu de angajament reciproc.

Eu sunt de prea putin timp "posesoarea" unui caine ca sa pot sa definesc relatia dintre mine si Aky. Stiu doar ca dintre toti din casa pe mine ma asculta . Incerc sa fiu acel stapan echilibrat de care are nevoie orice caine, asa cum incerc sa fiu o mama buna pentru copii mei. O las sa-si dezvolte personalitatea in limita unor reguli simple, clare, cinstite si pentru mine si pentru ea. Sub puful oricarui boboc se pot ascunde penele unei lebede, daca stii cum sa-l cresti
Am asteptat multi ani pana cand mi-am luat caine, pt ca am fost constienta de responsabilitatea ce-o aduce odata cu placerea de a trai alaturi de noi.

Superba poezia ... enjoy !

UN ÎNTRERUPT … ADIO
Nu m-arunca la coşul de gunoi
Şi să nu crezi că nu te mai iubesc
Când blana mea s-a mai albit puţin
Şi parcă nu mai pot să mai păşesc…

Nu-mi cumpăra, aşa, ca altădat’
Crochete moi şi scumpe, doar un…os
Şi nu mă mai lăsa-n fotoliul tău
Căci pot dormi acuma şi pe jos…

Nu mă mai mişc vioi, nu mai alerg,
Durerile din oase-s tot mai mari,
Dar n-are importanţă şi nu plâng
Când zile-ntregi de-acasă iar dispari.

O vorbă bună de nu mi-ai mai dat
Sau de alint, să-mi treacă prin urechi,
Nu protestez, chiar de m-ai aruncat
La colţ, ca pe un sac de haine vechi.

Chiar dacă nu te mai aud deloc,
Chiar dacă, iată, am mai şi orbit,
Să ştii măcar atât, stăpânul meu,
Că eu te mai iubesc (cum te-am iubit).

În stradă de vei vrea să mă alungi
Să ştii că te-nţeleg şi te-am iertat.
Hingherii vor veni, dar ei nu ştiu
Că te ador şi că te-am adorat.

Eu plec acum şi n-am nimic să-ţi las
Nici măcar zgarda care-n timp s-a rupt…
Hingherii iar se plimbă prin oraş
Şi încă-o viaţă au mai întrerupt.

Mi-s ochii umezi de păreri de rău
Şi groaze, spaime, temeri mă-ncolţesc
Dar, dacă vei putea, tu să nu uiţi
Că te-am iubit şi încă te iubesc…

(l-am gasit semnat de Corina Petrescu)