O muşcătură de pisică se infectează mai uşor decât una de câine.

Din ce în ce mai mulţi japonezi optează să-şi înmormânteze animalele de casă în cimitire prevăzute în acest scop. Preţurile pe care trebuie să le plătească variază între 10.000 şi peste 1.300.000 de yeni, în funcţie de tipul incinerării, funeraliile făcute şi piatra funerară aleasă.  Este un lucru obişnuit ca în faţa mormântului să se aducă omagii unor câini, pisici, peşti roşii şi alte animale. Se crede că aceste animale costă după moarte mai mult timp şi mai mulţi bani decât preţul cu care au fost cumpărate şi îngrijite când erau vii.

În 35 de ani (1975 - 2005) au dispărut 25 la sută din speciile de vertebrate - peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Cârtiţa nu are urechile externe bine dezvoltate, în schimb are un auz fin. Ea este capabilă să perceapă vibraţiile transmise prin pământ şi să acţioneze în replică. Cârtiţa îşi poate astupa urechile cu ajutorul muşchilor sfincter, care se pare că servesc la împiedicarea intrării particulelor de sol în delicatele cavităţi ale urechilor.

În zonele în care există vreo urmă a omului, leopardul este deosebit de silenţios. Numai atunci când este furios tuşeşte şi rage într-un mod înspăimântător, asemenea unui leu. În împrejurări normale, sunetele pe care le scoate nu sunt nici pe departe înfricoşătoare, ci sunt stridente şi supărătoare - asemănătoare mai degrabă cu zgomotul produs de un fierăstrău care taie lemne.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că ceea ce declanşează impulsul păsărilor de a migra este faptul că ziua se scurtează. Toamna, păsările aflate în captivitate devin agitate atunci când ziua începe să scadă. Acest lucru se întâmplă chiar şi atunci când efectul luminii este produs pe cale artificială şi când păsările au fost crescute de cercetători. O pasăre închisă într-o colivie chiar se îndreaptă în direcţia spre care instinctiv ştie că trebuie să se îndrepte în zborul ei de migraţie. Impulsul de a migra la un moment anume al anului şi spre o anumită direcţie este înnăscut.

În Tasmania (Australia) au fost trimise peste 1 000 de pulovere confecţionate de voluntari din întreaga lume. Cine le va purta? Manşotul pitic, o specie de păsări mici, care cântăreşte circa un kilogram şi trăieşte într-o zonă deseori poluată cu petrol. Când îşi curăţă penele cu ciocul păsările înghit petrolul toxic lipit de pene. Până când le vor curăţa, voluntarii îmbracă cu pulovere păsările ale căror pene sunt îmbibate cu petrol, împiedicându-le astfel să ingereze petrolul. Puloverele au şi rolul de a le ţine păsărilor de cald.

Păsările de felul gâştelor şi al pelicanilor zboară în cârduri în formă de «V» pentru a reduce rezistenţa la înaintare şi a economisi energie în timpul migrărilor lungi. Cercetători din Franţa au măsurat pulsul a opt pelicani care zburau într-un cârd în formă de "V", iar apoi au comparat rezultatele cu numărul bătăilor aripilor şi formaţia de zbor. Pulsul păsărilor era mai mic când zburau în formaţie şi frecvenţa bătăilor aripilor era mai mică decât atunci când zburau singure, chiar dacă viteza de zbor era aceeaşi. În cazul păsărilor care zboară în formaţie, fiecare aripă se mişcă într-un curent de aer ascendent, creat de aripile celorlalte păsări din formaţie. Această strategie le permite pelicanilor albi mari să economisească până la 20% din energie faţă de cazul când zboară singuri.

Cea mai mică şopârlă din lume are o lungime de numai 2 cm şi a fost descoperită în peşterile din Parcul Naţional Jaragua, din Republica Dominicană. Pericolul cel mai mare la care este expusă e deshidratarea, întrucât suprafaţa corpului ei este foarte mare în comparaţie cu masa ei. Această vietate nu e doar cea mai mică şopârlă, ci şi cea mai mică dintre amniote, clasă care cuprinde toate cele 23 000 de specii de reptile, păsări şi mamifere. Singurul rival în ce priveşte mărimea este o şopârlă care trăieşte în Insulele Virgine Britanice. Caraibii se mândresc cu cea mai mică pasăre din lume, albina cubaneză, care are o lungime de 5 cm, şi cu cel mai subţire şarpe, Leptotyphlops bilineatus, care s-ar putea strecura printr-un creion dacă i s-ar scoate mina.

Cimpanzeii din Tanzania scapă singuri de viermii intestinali mâncând măduva unei plante ce conţine substanţe chimice otrăvitoare pentru astfel de viermi. Cimpanzeii din toată Africa mănâncă frunze ce sunt acoperite cu perişori microscopici care le curăţă intestinele de viermi. Papagalii Ara se hrănesc cu seminţe ce conţin alcaloizi toxici, dar mânâncă şi mâl, care se pare că le detoxifică hrana nocivă. Urşii bruni din Alaska, gâştele de zăpadă din Canada, precum şi lupii mănâncă plante pentru a scăpa de paraziţii intestinali. Testele de sânge a numeroase animale sălbatice arată că multe dintre ele, în habitatul lor natural, au supravieţuit unor grave infecţii virale şi bacteriene, în timp ce altele, aflate în captivitate, de cele mai multe ori nu le-au putut rezista.

S-a spus despre grauri că pot imita sunetele a peste 40 de păsări. Graurul obişnuit a fost auzit imitând sunetele produse de autobuze, sirene, ferăstraie cu lanţ, alarme de maşini şi chiar nechezatul cailor. Acum însă ei au adăugat un nou sunet în repertoriul lor - melodioasele sonerii ale telefoanelor celulare. Aşadar, dacă auziţi un telefon celular sunând afară, s-ar putea să constataţi cu uimire că «telefonul» are pene. Pe măsură ce telefoanele celulare sunt folosite pe scară tot mai largă, sturzii zeflemitori, graurii, precum şi alţi imitatori sunt gata să adauge noi sunete în repertoriul lor.

Potrivit unor rapoarte provenite din toate colţurile lumii, în stare de ebrietate nu ajung doar oamenii. După ce au găsit bere într-un sat din India, o turmă de elefanţi au năvălit beţi în sat şi au distrus casele. În Bosnia, un urs căruia începuse să-i placă berea rămasă în cutiile aruncate a vrut şi mai multă bere. Săturaţi de scandalul pe care îl făcea ursul, sătenii s-au hotărât să-i dea bere fără alcool. Şiretlicul a dat rezultate. Ursul îşi savurează în continuare băutura, dar nu mai este agresiv. În nordul Californiei, păsările care s-au îmbătat după ce au consumat bace fermentate din arbuştii de la marginea drumului au început să atace maşinile care treceau pe acolo. Singura soluţie a fost tăierea arbuştilor. Din cauza nectarului fermentat, albinele zboară, lovindu-se de copaci sau, pur şi simplu, cad pe pământ, nemaifiind în stare să găsească drumul înapoi spre stup. Albinele băute care ajung totuşi la stup au de înfruntat un alt obstacol: mânia albinelor de pază, hotărâte să nu permită nici unei vietăţi să contamineze colonia.

Ce fac furnicile când plouă? Când au loc inundaţii, unele dintre speciile de furnici care trăiesc sub pământ folosesc tehnici de supravieţuire cu adevărat remarcabile. Chiar dacă nu este vorba decât de o singură picătură de apă aflată la o intrare în muşuroi, unele furnici din pădurile tropicale intră în alertă, dau alarma în tot muşuroiul şi, de cele mai multe ori, îl părăsesc ieşind prin alte părţi. Ele lasă în urmă o dâră de miros pentru a le dirija pe celelalte furnici spre galeriile ale căror intrări nu sunt blocate sau chiar afară din muşuroi. În cel mult 30 de secunde, ele reuşesc să mobilizeze aproape întreaga colonie. In sud-vestul Statelor Unite şi în partea de nord a Americii de Sud trăiesc unele furnici (specia Solenopsis) care străbat muşuroiul până la nivelul solului, unde împreună cu furnicile adulte, cu matca şi cu progenitura ei se grupează şi plutesc pe ape crescânde. Multe dintre ele supravieţuiesc. În cele din urmă, «pluta» ancorează pe iarbă sau pe tufişuri; după ce apele se retrag, supravieţuitoarele se întorc la muşuroiul lor.

Când o mamă-focă se întoarce acasă după ce a stat săptămâni în şir în mare ca să se hrănească, ea trebuie să-şi găsească puiul într-o mulţime gălăgioasă de adulţi şi de pui de focă. Cum reuşesc ei să se întâlnească? Puii învaţă să recunoască vocea mamei lor în doar două zile de la naştere, iar mămicile învaţă repede să recunoască strigătul puiului lor. Mămica şi puiul se întâlnesc în numai şapte minute de la sosirea mamei din prima ei călătorie în mare. O mamă nu-şi alăptează decât propriul pui, putând fi foarte agresivă cu alţi pui de focă. Aşadar, e foarte important ca puiul să-şi recunoască mama.

În lumea insectelor există acum un nou campion la săritura în înălţime. Greierul-frontar (Philaenus spumarius), având numai 3 mm lungime, poate sări până la 70 cm în înălţime. La o altă scară, ar fi ca şi cum un om ar sări peste un zgârie-nori de 207 m! Folosind tehnica fotografierii de mare viteză, profesorul  Burrows de la Universitatea Cambridge (Anglia) a observat că muşchii picioarelor posterioare ale insectei acţionează ca o catapultă, eliberând o energie "explozivă" la lansare. Prof. Burrows consideră că, în momentul în care sare, greierul-frontar trebuie să învingă o forţă de 400G (forţa gravitaţională a Pământului), ceea ce înseamnă de 130 de ori mai mult decât forţa suportată de echipajul unei rachete în momentul lansării ei în spaţiu.

Cercetările de ultimă oră arată că păsările pot rivaliza cu cimpanzeii şi delfinii la titlul pentru cel mai inteligent animal. O echipă de biologi de la Universitatea Cambridge a făcut o gaură în peretele unui tub transparent, a aşezat tubul orizontal, cu gaura pe capătul unui alt tub, poziţionat vertical, şi a pus mâncare în tubul orizontal, chiar lângă gaură. Primatele au încercat să scoată mâncarea din tub împingând-o, dar aceasta a căzut în gaură. Cinteza-ciocănitoare, în schimb, s-a folosit de un băţ ca să tragă hrana afară, ospătându-se din ea. Cu puţin timp înainte, cercetătorii de la Universitatea Oxford observaseră comportamentul unei ciori (Corvus moneduloides), specie originară din Noua Caledonie. Cioara, pe nume Betty, "a confecţionat" nişte cârlige din sârmă şi le-a modificat forma în funcţie de "misiunea" pe care o avea de îndeplinit. Din câte se ştie, primatele nu au făcut niciodată acest lucru.

Copitatele pot lega prietenii cu alţi indivizi din turma sau din cireada lor. Animalele îşi arată prietenia stând unul în preajma celuilalt, atingându-se atunci când se odihnesc sau mănâncă, împărţind hrana şi curăţindu-se unul pe celălalt. Oile prietene îşi lovesc uşor capetele când una dintre ele tocmai a avut un conflict cu un alt animal. Aceste manifestări par a linişti oaia care a suferit. Măgarii au de obicei un singur prieten, dar prieteniile lor sunt mai trainice. Pentru a nu le atribui animalelor caracteristici umane, cercetătorii se reţin să facă speculaţii cu privire la rolul şi efectele unor astfel de "legături sociale".

În centrul Londrei a fost dezvelit un monument ridicat în cinstea animalelor care au slujit, au suferit şi au murit de-a lungul secolelor în războaie şi în conflicte alături de britanici şi de forţele aliate. Monumentul este o sculptură din bronz înfăţişând un cal, un câine şi doi catâri cu poveri, înconjuraţi de un zid de piatră pe care sunt sculptate imagini ale altor animale care "au luptat" în războaie. În Primul Război Mondial au murit circa opt milioane de cai, precum şi o mulţime de catâri şi măgari. Pentru a citi hărţile noaptea, soldaţii din Primul Război Mondial au folosit licurici. Un animal deosebit, numit Rob "câinele-paraşută", a sărit de peste 20 de ori cu paraşuta în nordul Africii şi în Italia. În plus, în timpul Primului Război Mondial, un porumbel pe nume Cher Ami a transmis nu mai puţin de 12 mesaje şi nu a dat greş niciodată. Circa 20 000 de porumbei au murit în timpul acelui război.

Sateliţii au înregistrat călătoriile făcute de albatroşi în jurul lumii. Cel mai iute albatros a făcut ocolul pământului în doar 46 de zile.

În iunie 2006, Harriet, o broască ţestoasă de 150 kg din insulele Galápagos, a murit la o grădină zoologică din Brisbane (Australia). La cei 175 de ani ai ei, Harriet a fost cel mai bătrân animal de pe planetă.

O companie japoneză de jucării a realizat un dispozitiv despre care se spune că traduce lătrăturile câinilor în cuvinte. Aparatura are în componenţă un microfon fără fir care se prinde de zgarda câinelui şi care transmite sunetele la un mic aparat de recepţie. Acesta e conceput să analizeze sunetele scoase de câine şi să le clasifice în şase stări afective: frustrare, mânie, fericire, tristeţe, dorinţă şi agresivitate. Rezultatele analizei sunt afişate pe ecranul cu cristale lichide ale aparatului de recepţie. Astfel se pot citi expresii de genul: "Mă simt grozav!", "Ce plictiseală!" sau "Hai, joacă-te cu mine!". Compania producătoare declară că a vândut deja în Japonia 300 000 de astfel de dispozitive (un aparat costă 85 de euro) şi speră să vândă 1 milion de aparate când vor intra pe piaţa sud-coreeană şi cea americană.

Australia cheltuieşte mai mult pentru animalele de companie decât pentru ajutoarele externe. Veste de salvare pentru câini, bijuterii cu diamante şi soluţii pentru împrospătarea respiraţiei animalelor de companie sunt doar câteva lucruri pentru care australienii cheltuiesc anual peste 2,2 miliarde de dolari australieni. Jason Gram, proprietarul unui pet shop, a remarcat că, în ultimii zece ani, atitudinea oamenilor faţă de animalele de companie s-a schimbat. "Mai demult, câinii stăteau în curte, erau plini de purici şi rodeau un os", a spus el. "Acum ei sunt ţinuţi în casă, dorm pe o pernă pufoasă şi poartă zgardă cu strasuri." Schimbarea de atitudine a adus mari profituri comercianţilor, deoarece acum câinii sunt trataţi ca membri ai familiei şi sunt răsfăţaţi cu tot felul de scumpeturi. Deşi unor animale de companie li se poartă de grijă de parcă ar avea necesităţi, dorinţe şi simţ estetic ca ale oamenilor, nu există dovezi că un câine ar prefera o jucărie de 50 de dolari în locul uneia de 5 dolari. Însă această extravaganţă se pare că satisface dorinţa proprietarilor de a-şi demonstra iubirea faţă de animalele de companie.

Biroul pentru Siguranţa Publică din Beijing a stabilit ca în fiecare casă să existe doar un câine ca animal de companie. Această iniţiativă are în vedere stoparea răspândirii rabiei. În 2004, rabia a provocat moartea a circa 2.660 de chinezi.

Oamenii de ştiinţă au înţeles de mult timp că păsările pot să arunce câte o privire cu un ochi în timp ce dorm, ceea ce le ajută să se apere de prădători. Noile descoperiri arată că păsările pot decide să-şi lase tot creierul să doarmă sau să-şi ţină treaz jumătate din el pentru a dirija ochiul cu care aruncă câte o privire. S-au efectuat cercetări pe un cârd de raţe sălbatice care dormeau aşezate în şir. S-a constatat că raţele de la capătul şirului au avut jumătate din creier treaz o treime din timpul somnului. Cele de la mijlocul şirului au fost pe jumătate treze numai 12% din timp. Se pare că, atunci când situaţia este riscantă, păsările dorm mult mai des doar cu jumătate din creier.

Rinichii, ficatul şi alte organe interne ale unor păsări se micşorează înainte de migraţiile lungi. Sitarul de mal nordic, o pasăre de apă de mărimea unui pescăruş, care migrează între Alaska şi Noua Zeelandă, se îndoapă bine înainte de zborul neîntrerupt de 7 000 de kilometri. Păsările contrabalansează greutatea acumulată prin faptul că îşi reduc cu aproximativ 25 la sută mărimea organelor care prelucrează hrana. Ele păstrează din capacitatea organelor doar atât cât să le ajute să poată prelucra hrana şi să-şi poată regenera organele interne atunci când aterizează pe pământ.