Rase pisici - Norvegiană de pădure
mai 2012 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| L | M | M | J | V | S | D |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Norvegiană de pădure
Țara de origine: Norvegia.
Tip: intermediar, păr semilung.
Destinul acestei rase este legat de istoria poporului Viking care o considera sacră. Conform unei legende, două pisici mari cu blana albă și mătăsoasă trăgeau carul zeitei nordice Freya, zeița dragostei și a fertilității. Se pare că marile pisici ale pădurilor au fost tovarăși credincioși ai cuceritorilor nordici, îmbarcați pe corăbiile vikingilor pentru a apăra de rozătoare cămările de alimente.
Rasa este originară din Norvegia, unde a ajuns la actualele caracterisitici tocmai pentru a supraviețui în clima rece a Nordului. Dimensiunile mari și părul lung sunt, de fapt, o adaptare perfectă la condițiile dificile de viață din regiune. Unii consideră că rasa și-ar datora părul lung caracteristic pisicilor provenite din Anatolia sau din Caucaz, aduse în Peninsula Scandinavă de navigatorii normanzi. Aceste pisici, de tip Angora, s-ar fi încrucișat cu pisicile indigene cu păr scurt, dând naștere piscii mari cu păr lung. Prima atestare istorică a rasei norvegiene datează din anul 1599, când naturalistul Peter Clauson Friis a descris o pisică având caracteristicile fizice foarte asemănătoare actualei rase sau unui mic linx. Rasa a fost menționată în poveștile norvegiene din perioada cuprinsă între anii 1837 și 1852.
Norvegiana de pădure a trezit interesul crescătorilor prin anii 1930 când un grup de pasionați au ințiat un program de selecție pentru a fixa caracteristicile și a întocmi un standard al rasei. Cu toate progresele înregistrate în creșterea și cunoașterea rasei, pisica Norvegiană a ajuns pe coastele britanice abia în 1973 și, de aici, câteva exemplare au fost duse în Statele Unite, unde s-au bucurat de un mare succes. În anul 1975, a fost fondat în Norvegia primul club al rasei; după doi ani, Norvegiana de pădure a fost recunoscută oficial de FIFe. Rasa este considerată pisica națională a Norvegiei, und este cunoscută sub numele de Norsk Skaukatt.
Norvegiana de pădure este înaltă și de talie mare. Ajunge la maturitate completă în jurul vârstei de 4-5 ani, când masculii pot atinge chiar şi o greutate de 9 kg. Are corpul rectangular, musculos și bine proporţionat, cu pieptul adânc şi osătură puternică.
Capul trebuie să formeze un triunghi echilateral cu urechile, profilul este lung, drept și nu trebuie să aibă denivelări ale liniei nasului. Gâtul este scurt şi musculos. Urechile de dimensiuni medii, rotunde, ornate cu numeroase smocuri de păr, continuă linia care uneşte obrazul cu baza urechii. Ochii migdalați și oblici sunt mari şi expresivi și pot avea diferite nuanţe de verde, auriu sau verde-auriu, exemplarele albe pot avea ochii albaştri.
Gambele sunt înalte, cele posterioare mai lungi decât cele anterioare, și coada este lungă și stufoasă. Musculatura membrelor, foarte dezvoltată, este susţinută de o osătură puternică, motiv pentru care Norvegiana de pădure, spre deosebire de alte pisici, este capabilă să coboare din copaci şi cu capul în jos.
Blana ei, foarte bogată și formată din două straturi: subpărul, pufos şi călduros, acoperit cu un strat impermeabil, o protejează de frig şi ninsori. Zona din jurul gâtului are un plastron pufos în partea din față, un guler lateral lat, iar la ceafă un fel de coamă. Părul este mai lung în jurul gâtului, pe coapse și pe coadă; cel de la suprafață este lucios și gras. Sunt acceptate toate culorile cu excepția acelora care rezultă în mod evident din hibridări.
Lungimea blănii variază în funcţie de anotimp. Primăvara, Norvegiana de pădure îşi înlătură blana lungă şi deasă de iarnă, rămânându-i doar coada stufoasă, smocurile de pe urechi şi dintre perniţele degetelor, iar toamna, pe cea de vară, mai scurtă şi mai subţire. Această năpârlire schimbă foarte mult aspectul pisicii, pur şi simplu ne este greu să credem că vara avem aceeaşi pisică pe care am avut-o iarna trecută.
Norvegiana de pădure este foarte grijulie cu blana ei, fiind de ajuns doar o minimă atenţie din partea stăpânului: o dată pe săptămână trebuie periată pentru a-i îndepărta firele de păr moarte. În perioada de năpârlire însă periatul zilnic al blănii scuteşte casa stăpânilor de firele de păr nedorite, iar pisica de o blană încâlcită şi lipsită de luciu. Ca regulă generală, Norvegiana de pădure nu se îmbăiază pentru a nu distruge stratul natural de grăsime al blănii, care determină impermeabilitatea acesteia şi îi conferă luciul caracteristic. La masculi poate apărea sindromul numit “Coada etalonului”: glandele sebacee de la coadă produc prea mult sebum, iar blana devine grasă. În acest caz, blana de pe coadă se desface uşor, apoi se presară pudră, se masează şi se îndepărtează cu o perie.
Pisicile din această rasă sunt rezistente, nu au probleme specifice genetice. Cu o alimentaţie sănătoasă, mişcare şi vaccinări periodice devin pisici longevive, având speranţa medie de viaţă între 10 - 14 ani.
Norvegienele de pădure sunt jucăuşe, sunt şi foarte fericite, dacă dispun de o curte cu copaci pe care se pot căţăra. Ele se simt bine şi într-un apartament, dacă le oferim spaţiul necesar, locuri de căţărat şi multă atenţie şi afecţiune. Nu vă lăsaţi păcăliţi de musculatura bine conturată şi de înfăţişarea sălbatică a acestor pisici. În ciuda anilor petrecuţi în sălbăticie, sau datorită acestora, Norvegiana de pădure va prefera câteodată să fie alintată şi să stea cuibărită în braţele dumneavoastră decât să alerge. Drăgălaşe, prietenoase, ele formează legături puternice bazate pe afecţiune cu companionii lor umani.
Norvegiana de pădure are un temperament activ şi o mare viteză de reacţie. Este independentă, dar afectuoasă şi sociabilă faţă de om. Masculul, în special, caută contactul cu fiinţele umane, în timp ce femela nu suportă, de multe ori, să fie luată în braţe. Norvegiana este o pisică foarte curioasă şi curajoasă, care nu se teme de persoanele străine sau de zgomotele puternice, ca alte pisici. Nu refuză nici contactul cu copiii, totuşi se îndepărtează de ei atunci când vrea linişte. Acceptă prezenţa altor pisici, cu care se joacă şi tinde chiar să formeze un grup. Câteodată, este posibil ca masculii să nu suporte prezenţa pisoilor, dar nu sunt, în general, pisici agresive, ci mai degrabă retrase şi tăcute.
Norvegienele de pădure nu sunt pisici zgomotoase, vor mieuna prelung numai dacă se întâmplă ceva total nepotrivit, cum ar fi un castron pentru mâncare gol. Sunt rezistente la temperaturi destul de scăzute, sunt în stare să suporte chiar şi temperaturi de până la -25 grade Celsius, şi se pare că le place ploaia.
