Rase pisici - Burmeză
mai 2012 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| L | M | M | J | V | S | D |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||
Burmeză
Țara de origine: Thailanda, Asia de Sud-Est.
Tip: oriental/intermediar, păr scurt.
Originară din Sud-Estul Asiei, pisica Burmeză era cunoscută în antichitate sub numele de Supalak sau Thong Daeng. Denumirea rasei provine de la numele englezesc al Birmaniei - Burma. În cartea pictorilor de la curtea regală, descoperită în orașul Ayuda – vechea capitală a Siamului, incendiată și distrusă în anul 1767 (1350-1767) - și păstrată în muzeul din Bangkok sunt înfățișate pisici foarte asemănătoare cu Burmeza modernă atât prin coloritul caracteristic cât și prin structura fizică.
Ca în cazul oricărei rase cu origini străvechi şi existenţa rasei Burmeze oscilează între realitate şi legendă. Se spune că în trecut pisicile Burmeze erau extrem de iubite şi respectate. Trăiau în temple, fiind pisicile preoţilor cu cel mai mare rang şi erau numite pisici „rajah”. În India, Burmeza reprezenta o raritate, iar regii antici ai Birmaniei o adorau şi onorau. Ofiţerii din cel de-al doilea război mondial susţineau că au văzut pisici Burmeze în templele Thai.
Toate pisicile descind dintr-o singură femelă, Wong Mau, adusă în anul 1930 în Statele Unite de un medic din Marina Americană care se întorcea din capitala Birmaniei, Rangoon. Datorită aspectului și originii orientale ale acestei pisici, Joseph Thompson s-a hotărât să o împerecheze pe Wong Mau cu Tai, un cotoi Siamez seal point. Wong Mau nu era, probabil, o Burmeză pură, ci mai degrabă un hibrid la prima generație între rasele Siameză și Burmeză, cu blana de culoarea nucii. Primii pisoi nu aveau caracteristicile mamei, dar acestea au reapărut după încrucișarea unuia dintre pisoi cu mama lor. După mai multe generații au rezultat exemplare de 3 tipuri: asemănătoare cu Siameza, cu caracterisitici intermediare (selecționate mai târziu ca Tokineze) și cu aspectul și culoarea pisicii Burmeze moderne.
Rasa a fost recunoscută în anul 1936 de către CFA doar în varietatea maro. Celalate varietăți de culoare selecționate în anii următori sunt grupate în rasa Malayană, din care a fost exclusă, utlerior, culoarea roșie. În anul 1952, rasa a fost recunoscută și de asociațiile europene iar în anul 1960, a fost recunoscută în Europa varietatea albastră, la începutul anilor 1970 cele chocolate și lilac, iar în anul 1975 cele roșii, crem și carapace de broască țestoasă.
Crescătorii englezi au adus în țara lor primele exemplare în anul 1949 și au început cu ei o selecție paralelă. Selecția paralelă a dus la două variante diferite de standard: cel anglosaxon longilin, cu capul în formă de triunghi cu colțurile retezate și cel american, mai compact, cu capul mai scurt și mai rotund, iar trunchiul și gambele mai scurte – având, totuși, în comun blana identică și culoarea ochilor.
Conform standardului american, corpul piscii Burmeze trebuie să fie de talie medie, musculos, cu toracele bine dezvoltat și să aibă un aspect general compact. Pisicile sunt mai grei decât s-ar bănui după aspect și, de obicei, masculii sunt mai mari decât femelele. Standardul FIFe, care se apropie mai mult de cel englezesc, descrie pisica Burmeză ca fiind o pisică musculoasă, de lungime medie, cu formă compactă și aspect general de „pisică elegantă de tip oriental” – este, deci, destul de zveltă și cu o constituție nu pre compactă, fiind, în plus, mai mare și mai grea.
Capul piscii Burmeze de peste ocean este rotund și nu se pot observa suprafețe plane din orice unghi ar fi privit. Botul este scurt, profilul și fruntea sunt rotunde, iar stopul este bine marcat. Ochii sunt îndepărtați, mari și rotunzi. Urechile, de dimensiuni medii, au vârful rotunjit și sunt distanțate. Conform standardului FIFe, capul are forma asemănătoare unui triunghi cu vârfurile retezate, stopul este mai puțin accentuat, urechile sunt de dimensiuni medii și îndreptate puțin spre în față. Ochii sunt mari și depărtați, dar mai alungiți. Culoarea ochilor variază de la galben, eventual auriu, la culoarea ambrei.
În ambele variante, blana are părul foarte scurt, neted, fin și lucios, puful lipsind aproape total. Spre deosebire de Siameze, la care sunt colorate doar extremitățile, iar restul blănii este de culoarea fildeșului, la Burmeze culoarea este distribuită pe toată suprafața corpului fiind mai intensă în zona extremităților. Culoarea se degradează din tonalități închise în cele deschise dinspre linia spatelui către abdomen. În Statele Unite, singura culoare admisă mulți ani a fost maro închis, dar astăzi CFA recunoaște și culorile chocolate (champagne), albastru și lilac (platinum). În Marea Britanie sunt admise și culorile roșu, crem, carapace de broască țestoasă în toate nuanțele (negru, chocolate, albastru și lilac). În anul 1986, doctorul Terence D. Lomx Si soția sa, Glen, din Noua Zeelandă au reușit să obțină înregistrarea varietății silver.
Blana scurtă nu are nevoie de o îngrijire specilă; după ce este periată, luciul părului poate fi refăcut cu o cârpă moale de lână. Alimentația trebuie să fie echilibrată, pentru a menține un tonus muscular adecvat și strălucirea părului.
Datorită caracterului său afectuos și prietenos, în comparație cu alte rase mai independente și mai rezervate, această pisică are nevoie de prezența permanentă a omului – suportă greu perioadele prelungite de singurătate sau lipsa de atenție.
Pisica Burmeză este câteodată comparată cu Boxerul, o rasă canină bine cunoscută pentru exuberanța și afecțiunea pe care le manifestă față de tovarășul său uman. Pisica aceasta are, într-adevăr, o simpatie față de om greu de întâlnit la alte rase, fiind, în plus, foarte vioaie, deosebit de activă, învață foarte repede să suportă zgarda și lesa, se obișnuiește rapid cu diferite medii de viață și este foarte sociabilă chiar și cu persoane străine de casă. Tolerează prezența altor pisici și a câinilor, dar poate fi uneori posesivă.
Îi place să se joace chiar și la o vârstă adultă, dar pisoii sunt deosebit de vioi și de jucăuși. Este o pisică foarte curioasă și cere să i se dea multă atenție, îi place să fie mângâiată și tinde să se lege afectiv de o anumită persoană. Tocmai datorită curiozității și sociabilității sale este de preferat să nu fie lăsată liberă într-o grădină, de exemplu, pentru că ar putea fi momită de persoane necunoscute sau ar putea fi implicată în accidente grave. Pentru că nu stie ce este teama, pisica Burmeză are un caracter mai blând, nu atât de încăpățânat și sâcâitor ca al Siamezelor, este mai puțin gălăgioasă, mai rezervată și mai adaptabilă. Masculii sunt mai puțin gălăgioși și mai leneși decât femelele, plăcându-le să dormiteze în locuri situate mai la înălțime. Ajung să le placă şi călătoriile dacă sunt învăţate de mici.
Dacă le privim din punctul de vedere al sexului, putem spune că femele au tendinţa de a conduce activităţile casei, cu „o lăbuţă de fier”, în comparaţie cu masculii, care preferă să supravegheze din umbră, dând dovadă de toleranţă. Ca mame, sunt extrem de iubitoare având o grijă deosebită pentru puiuţii lor.
Este bine de reţinut faptul că pisica Burmeză se bazează pe privirea ei irezistibilă, cu ochii ei mari şi aurii, pentru a obţine ce vrea. Cei care adoptă o pisică Burmeză ştiu ce pot primi din parte ei: dragoste necondiţionată şi disciplină.
