Biovet Serv - Cabinet Veterinar


Logare
Utilizator:
Parolă:
Aţi uitat parola?

Nu aveţi cont ? Creaţi unul, durează numai câteva secunde! Click aici.

e-pets.ro
februarie 2012
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829    

Revista Calul meu

DogMaster - Dresaj canin

Terarii pentru reptile, acvarii, decoruri de stanci artificiale cu cascada

dihori.ro

crescatorie-papagali.com

Asociatia pentru protectia animalelor Robi

Bichon Havanese


     Țara de origine: Cuba.

     Aptitudini: câine de companie.

Bichon Havanese - Gucci (khuti)
     Istoric

     Rasa Havanese este considerată urmașa Bichonilor europeni cum ar fi Bolognese și Maltese. Interesul pentru Bichoni s-a răspândit în porturile Imperiului spaniol, inclusiv Havana. Această rasă, numită și Bichon havanez, Bichon habaner sau câinele mătăsos de Havana, este Bichonul Cubei și a fost dezvoltat pe parcursul secolului al XX-lea. A fost crescută ca animal de companie de către aristocrați, dar a devenit repede popular și printre oamenii din clasa de mijloc.

     A fost adus în S.U.A odată cu refugiații cubanezi care au plecat din țară după revoluția din anul 1959.

     Descriere fizică

     Bichonul havanez este un câine mic, îndesat, care este mai lung decât înalt. Are înălțimea cuprinsă între 20-28 cm iar greutatea între 3-6 kg.

     Are capul trapeziodal, ușor lat, cu craniul ușor rotunjit. Botul este egal ca lungime cu craniul. Ochii și nasul sunt negrii, iar urechile sunt lăsate. Coada are blană și este purtată peste spate.

     Blana dublă are un strat exterior lung, moale. Părul de pe frunte se lasă peste ochi la unele exemplare.

     Îngrijire

     Blana necesită o îngrijire temeinică – acești câini trebuie periați și pieptănați cel puțin de două ori pe săptămână. Există loțiuni speciale pentru a împiedica despicarea firelor de păr. Îndepărtați părul în exces dintre pernuțele de la picioare, chiar blana de la picioare trebuie tunsă, astfel încât să nu umble cu “franjuri” atârnându-le la picioare. Verificați-i ochii în mod regulat.

     Posibile probleme de sănătate: condrodisplazie, surzenie, displazie de șold, cataractă juvenilă, șunt hepatic, luxarea patelelor, afecțiuni ale pileii.

     Caracter și comportament social

     Havanese este un câine foarte inteligent și ascultător. Este tăcut și blând, dar în același timp jucăuș. Este îndeosebi afectuos cu stăpânul său, dar este prietenos cu aproape toată lumea, inclusiv cu copiii, cu alte animale și străinii.

     Este ușor de dresat, învață repede și este fericit să vă execute comenzile – din acest motiv, câinii din această rasă sunt folosiți deseori în spectacole de circ. Sunt foarte sensibili la intonațiile vocii dumneavoastră, iar cuvintele aspre nu realizează mare lucru, cu excepția faptului că agită câinele fără a fi necesar. Unii dintre acești câini au tendința să latre mai mult decât este nevoie, asa că învățați-i din timp să nu facă acest lucru, înainte de a deveni un obicei.

     Are un nivel de activitate scăzut și se descurcă cel mai bine cu o familie într-o casă din oraș sau din suburbii.