Iarna... noi oamenii de bucuram de zapada, ne jucam cu bulgari, ne dam cu sania, facem oameni de zapada... Multi considera acest anotimp, cel mai frumos. Oare asa simt si animalele?
Pe majoritatea le vedem degerate, tremurand din cauza temperaturilor scazute, zapezii, gerului naprasnic, chiar si din cauza ploilor reci si nesfarsite. Pentru noi, iarna reprezinta doar 3 luni dintr-un an, dar pentru animale inseamna de 10 ori mai mult.
Vedem puisori de caini, pisici si nu numai care se lupta sa supravietuiasca, uitandu-se la noi neajutorate, parca cerand de mancare sau un adapost. Multi dintre noi ramanem indiferenti, gandindu-ne numai noua sa ne fie bine. Cu totii ar trebui sa avem in vedere ca animalele nu pot munci, vorbi, castiga bani pentru a se distra sau pentru mancare, haine.
Dupa ce ca le este foarte greu, ii lovim provocandu-le fracturi, ii gonim din scarile de bloc, ii ortravim, le oferim o moarte lenta, dureroasa. De ce? V-ati pus vreodata in postura lor?
Ra este un catelus cu blanita aurie, ca mierea. Cu ochi patrunzatori, de o nuanta nemaivazuta. Acest catelus are o viata este un cosmar.
Cand a fost mic, a fost adoptat de o familie cu 3 copii, cand era pe drum al 4-lea copil a fost izgonit din casa. Pe deasupra, Ra nu avea un piciorus, ceea ce ii ingreuna procurarea hranei. Deseori ramanea flamand, pe zi ce trece era tot mai slabit.
Toata lumea care trecea pe langa el, se holba, observand lipsa labutei... toti se gandeau ca Ra este un caine rau a carui piciorus nu il mai are datorita unei incaierari, posibil, din cauza unui atac asupra oamenilor, dar nimeni nu s-a gandit ca labuta nu o are din cauza rautatii lor. Era ocolit oriunde se ducea.
Frigul, se pare ca se restaurase deja in oras, care era situat aproape de munti. Ra cauta mancare prin gunoaie, fiecare zi era considerata o lupta nesfarsita pentru supravietuire. Acesta dormea intr-o padurice ziua, unde vantul batea groaznic, doar noaptea venea in oras, fiindu-i frica de oameni si de alti caini, cu adevarat agresivi.
Ra avea blanita scurta, ceea ce nu il ajuta deloc in acest anotimp, ci doar accentua frigul in oase. Rareori, micutul, mai primea ceva de mancare, de la noi, iubitorii de animale.
Catelusul era pierdut intr-un univers care nu-i apartinea.
Iarna trecea, dar Ra, din cauza lipsei de hrana, a frigului si in principal din vina oamenilor, care sunt foarte egoisti s-a stins.
Ra nu a prins din urma raza de soare mult asteptata, dar noi, inca putem schimba destine, cu multa vointa. O bucatita de paine conteaza, foarte mult, pentru un animal nevinovat, neajutorat ca si Ra. Le putem oferi chiar adapost, daca nu, un anunt poate atrage multe priviri si poate ajuta animalute si poate chiar dumneavoastra ii veti oferi o raza de soare!
In loc sa ne cumparam haine de firma, numai pentru a ne lauda, sa ne lom nenumarate aparate performante, ne putem limita la strictul necesar si restul il putem dona Asociatiilor de Protectie a Animalelor, daca nu putem ajuta animalele chiar noi si bucuram multe suflete. Deveniti niste oameni buni si aratati cat de mult iubiti animalele!
Alte povestiri
Buna. Eu sunt Ada. Sunt o hamsterita foarte dulce si isteata, care se misca foarte repede. E primul meu Craciun. Cred ca o sa ies si eu afara sa vad zapada...
La o periferie era o catelusa gestanta, care era gonita de toti oamenii din zona.
Eu pur si simplu am, ca sa zic asa, un fel de hobby. Imi plac desenele japoneze. Desenez, dar asta imi place cel mai mult: obsesia pentru caini.
Aceasta povestioara este special conceputa in memoria catelusului care mi-a stat alaturi 8 ani din viata mea.
Adi este o catelusa neagra, cu par ondulat. Adi a stat in curtea ei, in coltul ei, timp de vreo 7-8 ani. Nu stiu daca a fost iubita sau nu. Stiu ca in urma cu o luna, stapanul ei a vandut casa din strada Labirint si s-a mutat la doi pasi, in alt imobil tot al lui. Nu si-a luat cainele cu el. Adi a ramas pe loc, in curtea pustie, parasita ca un obiect nefolositor.
