Nu, nu am de gand sa mai povestesc o data - pe scurt - pataniile Albei-ca-Zapada. Nemuritoarea poveste, nascocita acum vreo 200 de ani de fratii Grimm, e prea bine stiuta si iubita de toti copiii mari si mici ai lumii. Am pus acest titlu pentru ca asa mi-a venit sa o numesc pe acea pisica orfana, a carei poveste am auzit-o de curand.
Pisica alba ca zapada - cu pete mari, aurii, de parca razele soarelui de toamna si-ar fi pus in gand sa se odihneasca o clipa in blana ei pufoasa - a avut o stapana pe care a iubit-o nespus. Si care a iubit-o la randul ei ca pe singura fiinta ce o privea in ochi cu dragoste si recunostinta fara margini.
Numai ca stapana pisicii, o doamna frumoasa si deloc batrana, s-a imbolnavit rau. Un timp a stat acasa, indurandu-si suferinta in tacere. Apoi boala si-a infipt gheara in inima ei. A doborat-o intr-o dimineata urata si rece. A venit salvarea. Si, cand sa iasa pe usa brancadierii, pisica a sarit la picioaree stapanei iubite. Oamenii s-au induiosat si nu au gonit-o de acolo. Asa a ajuns pisica la spital. Asa a ajuns in salonul in care a fost internata stapana ei. Nu de tot invinsa de boala, pentru ca doamna, inca tanara, s-a luptat cu moartea trei luni in sir. In tot acest timp, pisica a vegheat-o, privind-o tinta in ochi, mancand din cand in cand si band apa tot din cand in cand, ocrotita de asistente, induiosate de fidelitatea ei. Nici de dormit n-a prea dormit pisica. De parca n-ar fi dorit sa-i scape clipa in care stapana ei va da semn ca se va face bine. De parca s-ar fi temut ca ea, moartea, va veni pe negandite si le va desparti pentru totdeauna. Si chiar asa s-a si intamplat. Moartea a venit. Si patul stapanei mult iubite a ramas gol.
Un timp, pisica a ramas sub patul gol. Iar cand patul a capatat un nou bolnav, o femeie sarmana cu multi copii galagiosi, care au tot venit sa o viziteze, pisica a fugit in curtea spitalului. Si a gasit acolo, langa un tufis, adapost vremelnic.
Apoi, cineva milostiv a luat-o acasa. Numai ca acest nou "acasa" insemna nu numai dragoste, nu numai mangaieri si hrana buna, ci si vecinatatea unor caini neprietenosi. Si a unor pisici nesurate, care o pandesc din toate colturile noului ei camin, cu ochi incarcati de fulgere geloase... Alba - asa i-am zis eu, nimeni nu a apucat s-o intrebe pe fosta ei stapana cum o cheama pe pisica devotata ca un caine credincios - sta mai tot timpul cuminte sub canapea. Nu prea mananca. Nu prea doarme. Rareori bea putin lapte, putina apa. De tors, nu mai toarce. E intr-o veghe continua, de parca asteapta sa treaca pe langa ea umbra stapanei mult iubite, pierdute intr-o noapte de spital. Poate ca, cine stie ,ea o sa-i sopteasca o veste buna: ca a gasit o stapana tot atat de iubitoare care s-o primeasca intr-o casa fara caini neprietenosi si fara pisici geloase.
Alba stie ca, in sufletul ei - mic cat un clopotel de argint - se mai afla multa, multa dragoste, pe care abia asteapta sa i-o ofere cuiva. Cuiva care, seara, mai ales, ar lua-o in poala si i-ar asculta torsul murmurat, mai ceva ca muzica unui pian de jucarie...
Bibliografie
- "Crescatoria de ingeri" de Silvia Kerim
Alte povestiri
Buna. Eu sunt Ketty, o pisica europeana, batranica, dar foarte iubitoare cu stapana mea.
Viscol mare! Bate vantul cu putere si suiera, rascoleste prin toate ungherele. Alb peste tot. Ce-mi place! Tare tare de tot imi place. Stau cu nasul lipit de geam si ascult. Nu aruncati cu pietre in mine, ca doar stiti ca iarna nu-i ca vara!
Am sa va povestesc istorioara lui Toby.
Buna ziua. Ma numesc Tontonel si am 4 ani. Sunt foarte cunoscut printre motani.
Coada este unul dintre cei mai noi prieteni ai mei. A aparut in viata mea printr-un salt impresionant pe fereastra bucatariei. Un pervaz aflat la o inaltime destul de accesibila pentru o mica felina de talia si varsta lui.
