Logare
Utilizator:
Parolă:
Ai uitat parola?

Nu ai cont? Crează-ţi unul, durează numai câteva secunde! Click aici.

e-pets.ro
septembrie 2014
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     

DogMaster - Dresaj canin

dihori.ro

Asociatia pentru protectia animalelor Robi

După asemănarea lor!

   Share
Utilizator de nivel  “Platină” Diodor (6 august 2009)

basme cu animale  Emil Garleanu 

Libelulă

Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de învieţuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască şi inima şi mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte.
 
Aşa, după povaţa leului, care vroia să ştirbească din măreţia tigrului, făcu mâţa; după gustul raţei, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu şoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios.
 
Dumnezeu ştia că fiecare din vietăţile acestea îşi vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea şoarecelui.
 
De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând şi ascultând în dreapta şi în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o vieţuitoare aerului. Şi cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină şi-un fluture pe câte o floare; şi-n mijlocul unei mreje, ţesute între două crengi, un păianjen.
 
Dumnezeu zâmbi, le chemă la el şi le spuse:
 
— Ascultaţi, vietăţilor, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarăşă. Doresc să aud povaţa voastră — cum şi ce înfăţişare să-i alcătuiesc. Mergeţi de vă sfătuiţi dintru-ntâi între voi şi veniţi cu lucrul gata.
 
Cele patru vieţuitoare se traseră mai la o parte, în sfat.
 
— Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea fiinţe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura.
 
Şi şu-şu-şu, şu-şu-şu, se sfătuiră! Apoi, câteşipatru, veniră în faţa Domnului.
 
— Ei? le întrebă Dumnezeu. Tu, broasco, ce sfat îmi dai?
 
— Înalt-preasfinte, zise broasca, priviţi-mi ochii şi faceţi-i noii vieţuitoare la fel.
 
— Bun! Dar tu, fluture?
 
— Priviţi-mi trupul.
 
— Bun! Dar tu, albină?
 
— Priviţi-mi aripile.
 
— Bun! Dar tu, păianjene?
 
— Priviţi-mi picioarele.
 
— Bun! Foarte bine! răspunse Dumnezeu şi zâmbi: ochi de broască, trup de fluture, aripi de albină şi picioare de păianjen! Iată lighioana pe care o doreau ele!
 
Dihăinile se uitară una la alta.
 
— Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaştei.
 
Dar Dumnezeu blagoslovi în aer, apoi întinse palma. Şi în mâna Domnului răsări, deodată, noua vieţuitoare.
 
— Iată sora voastră. Vă place?
 
Cele patru sfătuitoare răspunseră, codindu-se:
 
— Da... mărite Doamne!...
 
Şi Dumnezeu înţelese că noua vieţuitoare era într-adevăr frumoasă.
 
Tocmai în clipa aceasta uite şi-o şopârlă. S-o întrebe şi pe asta, se gândi Dumnezeu.
 
— Ei, tu, şopârlă, ce zici că-i mai lipseşte fiinţei acestea ca să se desăvârşească sfatul celor patru tovarăşe ale tale?
 
— Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală şopârla.
 
— Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care se ridicase pe vârful degetului său.
 
Şi aşa, din răutatea celor cinci vieţuitoare, zbură, pentru întâia oară pe pământ, nebunatica şi gingaşa libelulă.
 
Dar ar fi nedrept să nu se ştie că dintre toate vieţuitoarele numai rândunica fusese mărinimoasă. Ea rugă pe Dumnezeu să dea viaţă unei rândunele mai chipeşe ca ea. Şi Dumnezeu îi făcu hatârul: însufleţi lăstunul. Dar pentru inima cea bună a rândunicii o lăsă tot pe dânsa mai frumoasă.

Emil Gârleanu


Bibliografie

- Convorbiri critice, an IV, nr.6, 25 iunie 1910


Comentarii la acest articol
1. (5 iulie 2010, 01:29:07)
Adăugat de: Utilizator de nivel “Bronz” pui.mik
foarte frumos
2. dupa asemanarea lor! (11 noiembrie 2010, 18:38:01)
Adăugat de: Alina
este o oppera forte frumosa si inacelasi timp foarte educativa
din intelegem si desprindem foarte multe invataturi
3. este mishtoo (25 noiembrie 2010, 16:49:28)
Adăugat de: laurantiu
e mishtoo frate
4. (19 ianuarie 2011, 22:14:38)
Adăugat de: hadarean andreea
imi place!
5. compunerea (17 martie 2011, 13:05:24)
Adăugat de: sandra
frate oi am pe manualul de romana.eu sunt in clasa a4a si doamnea nea predat aceasta lecrie.persoana care a scriso a vrut sa se daie mare ca ea a compuso ,dar nui asa.stiti ceva nu mai dati mari cu lucruri pe merittul altora
6. (17 martie 2011, 13:07:52)
Adăugat de: Utilizator de nivel “Stea”  - Membruanyta-maria
Daca tot vrei sa faci un comentariu, te rog sa te informezi inainte.
Aceasta poveste are si bibliografie. Dupa cum se vede, la sfarsit scrie si cine a facut-o, adica Emil Garleanu.
Vad ca tu vrei sa te dai mare ca stii multe, insa mai bine arunci o privire mai atenta.


Alte poveşti
Pasăre de noapte

O zi înăbuşitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coşcovise scoarţa copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenuşă. Izvoarele secaseră; locul bălţilor nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o şuviţă de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-şi stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ţinuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată.


Cât un fir de neghină

"Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi.”


Cântăreţul

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeşte el, nu era alta care să aibă strămoşi mai aleşi şi mai de viţă. Pământul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, sub frunzele uriaşe din care astăzi nici măcar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea, dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împărat. Şi astea nu erau vorbe de ici, de acolo, ci le povesteau bătrânii în toate minţile lor, şi ei, fireşte, de la alţi bătrâni pricepuţi le auziseră. Căci, doar aşa rămân poveştile pe lume.


Fricosul

Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în hăţişuri, şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieşit tiptil-tiptil din curătură, şi când a ajuns la margine şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: