Povestea unui căţel părăsit

Stăpânul m-a pus într-un sac;
Vă spun m-apucă plânsul...
Dar oare nu-i mai sunt pe plac -
Sau ce o fi cu dânsul?

Şi unde mergem amândoi
Aşa grăbiţi noi, oare...
Iar caii aleargă într-un trap
Cu spume pe spinare?

Deodată, caii s-au oprit;
Stăpânul aici mă lasă,
Dar eu sunt singur, părăsit
Şi nu ştiu drumul acasă.

Mă uit în zare, după cai,
Căruţa... nu se vede,
Dar uite o casă, vreau să intru
- Aicea cine şede?

Mă uit la gard, dar m-a simţit
Şi-ncepe ca să latre...
- Primeşte-mă, că-s părăsit,
Unde-o să dorm la noapte?

Primeşte-mă, că poate tu,
În curtea asta mare,
Mai ai nevoie de un căţel
Nu-ţi cer decât mâncare.

Stăpâna, dacă m-o vedea
Poate i-o părea bine,
Primeşte-mă, nu mă lătra
Că-i loc şi pentru mine.

- Nu poţi să stai aici, de vrei,
Mai du-te vezi mai bine,
Căci noi aicea suntem trei,
Nu-i loc şi pentru tine.

Dar un’ să plec, că e târziu
Şi nu-mi găsesc stăpânul...
Ce crudă-i soarta cu-n căţel,
Ce crud mi-a fost destinul,

Doar pentru c-am înbătrânit
S-a întrecut cu gluma...
Doar toată viaţa l-am iubit
Şi-l mai iubesc şi acuma.

Alerg pe străzi şi s-a-noptat,
Alerg şi nici nu-mi pasă...
Căci eu sunt singur, părăsit,
Şi nu ştiu drumul acasă...