Noutăţi - Prietenia animalelor. Ferma unde toate sufletele au nume

Acum doi ani, Oana Tomoioaga a luat o decizie radicala. A renuntat la garsoniera din centrul Clujului si s-a mutat undeva la tara, unde si-a improvizat o ferma. Aici isi duce pana la capat pasiunea: creste si are grija de cai, adaposteste fel de fel de animalute (iar mai toate au un nume), se bucura de traiul in aer liber. Nu ii e usor, dar nici nu vrea sa schimbe ceva din noua ei viata.

Amaral asteapta cuminte sa ii vina randul sa fie hranit. El este unul din cei patru cai pe care Oana Tomoioaga, 34 de ani,  i-a cazat la mica ei “ferma” din Salistea Veche, un sat nu departe de Cluj. In concursuri il cheama Amaral, pentru prieteni e insa, simplu, “Jiji”. S-a accidentat in timpul antrenamentelor, de aceea nu poate sa stea impreuna cu restul cailor afara, in tarcul cu gard electric. Toti cei patru cai iau parte la diverse concursuri de echitatie din tara, insa doar doi sunt ai Oanei, de restul are grija.

Tocmai aceasta dragoste pentru cai si echitatie a determinat-o pe Oana sa ia una din cele mai importante decizii din viata ei. Acum doi ani si-a vandut apartamentul de la oras si s-a retras la sat, la 17 km departare de Cluj-Napoca. Nu multa lume face asta. “Imi plac caii de cand ma stiu si intotdeauna mi-am dorit sa pot tine cai si alte animalute”, spune Oana. “M-am nascut la Bistrita, iar cand am ajuns la facultate la Cluj-Napoca, m-am inscris la clubul de calarie al armatei, ASA.”

Nu s-a rupt chiar cu totul de oras, deoarece este profesoara de limba engleza la un liceu din Cluj. Face zilnic naveta, iar vara ei arata putin altfel, adica nu are nici concediu, nici parte de prea multe momente de leneveala.

Pentru inceput, trebuie strans fanul de pe camp. Desi cosit din vreme si intors, ploile din ultima vreme risca sa dea planul de afaceri peste cap. Peste sat pluteste oricum un fum gros, majoritatea oamenilor ard capitele de fan, afectate de umezeala excesiva din ultimele saptamani.

Iar un cal mananca zilnic intre 10 si 15 kilograme de fan si intre 3 si 9 kilograme de concentrate – in functie de sezon si de efortul depus – iar fanul pentru mica herghelie este calculat in “suri” si baloti. Oana a cumparat anul trecut fanul pentru cai, anul acesta spera sa scuteasca o parte din cheltuieli cu fanul din productia proprie. “Oamenii din sat vand atat de scump fanul, incat a fost mai ieftin sa cumparam baloti de la o firma din Targu Mures si sa platim si transportul”, spune Eliana, o prietena a Oanei si stapana lui Amaral, cu care Oana imparte costurile de intretinere a cailor.

La ferma sunt mai multe boxe. In prima sta momentan un pui de gaina, care este bolnav si a fost despartit de restul puilor “care sunt de carne, asa ca nu ne imprietenim cu ei”, cum explica Eliana. Restul vietatilor de la ferma poarta nume, cu exceptia celor 16 gaini. “Gainile nu au nume, dar pe cocos il cheama Freddy”, spune Oana. In urmatoarele boxe locuiesc alti trei cai: Kira, Sarabanda si Rwanda, iar in ultima boxa stau puii de carne, cu care in continuare nu ne imprietenim.

Ne imprietenim insa cu Gamalie, un caine adunat de Oana de la groapa de gunoaie din sat. Gamalie nu e singurul animal adunat de pe strazi, iar daca nu le aduna Oana, primeste ea “cadouri” de la prieteni. Acum cel putin cinci pisici misuna prin curte, printre care roscatul Fasolica, tarcata Ingrid si Neghinita, care este, desigur, negru. Neghinita prefera sa vaneze pe camp, unde soarecii sunt mai inceti, Fasolica e insa vanator de baza in curte, si mai ales in hambarul unde sunt sacii cu ovaz. Intre timp, la ferma s-au mai aciuiat si alte pisici, bucuroase ca daca nu reusesc sa vaneze, primesc totusi ceva de mancare.

Capra alba Izuca, pe care Oana a cumparat-o pentru ca urma sa fie taiata din cauza ca era schioapa, e furnizorul de baza de lapte in curte. “Izuca era deja botezata cand am cumparat-o, si in sat o astepta ceaunul”. Acum Iza are o tovarasa, pe Ciocio, pe care Oana a primit-o cadou de Pasti. Cele doua capre stau deocamdata legate, pentru ca la gard este inca mult de lucru, doar o parte a fost construita.

Dar gardul poate sa mai astepte, acum altele sunt urgentele. Afara tocmai s-a innorat, fanul trebuie adunat repede, inainte sa-l prinda ploaia din nou. “Nu poti sa strangi acum fanul”, striga vecinul de peste gard, in timp ce isi ingrijeste prunii. Fanul e insa uscat, caruta este pe camp si Bodi – barbatul care o ajuta pe Oana la treburile gospodaresti – e pregatit de lucru. Caruta e incarcata, mula (asinul-femela) Doina se opinteste sa ajunga la sura. Nici vorba sa gasesti in micul sat o mana de ajutor in aceasta dupa-amiaza. Majoritatea oamenilor sunt deja la carciuma, chiar si Vasile, care a promis cu cateva zile inainte sa vina la munca – contra cost, desigur.

Oana are deja experienta, “piaptana” fanul inainte sa-l ridice in caruta, unde Bodi il aranjaza. Eliana invata din mers, fanul trebuie aranjat si in sura. Dupa doua carute aduse si cinci ore de munca grea, o parte din fan e strans (e totusi putin, nu ajunge cailor nici pe o masea), restul ramane pe a doua zi, cand poate si oamenii din sat vor fi dispuse sa dea o mana de ajutor.

Chiar si destinul lui Bodi, barbatul bun la toate la ferma, are ceva din cel al unui animal de pripas. Are 20 de ani si nu foarte multa scoala, dar ii plac caii si a invatat ce are de facut. “Cand am inceput sa repar casa, venea si el pe aici, se uita, mai dadea o mana de ajutor,” povesteste Oana. “Dupa ce am construit linia de boxe, venea pur si simplu sa se uite, sa invete cum se ingrijesc caii, care la tara de obicei se tin in boxe mult mai mici, iar curatenia nu e asa de stricta. Apoi a inceput sa dea o mana de ajutor, cand veneam de la liceu era rumegus proaspat pe jos, asa ca i-am propus sa il platesc pentru munca lui.”

Intre timp, Bodi se ocupa in special de curatenia in boxele cailor, dar si de cosit. “Mai si mestereste pe aici, continuu se strica ceva.” Bodi ramane de altfel “de serviciu” cand Oana este la liceu sau cand trebuie sa plece mai mult timp. “Imi lipseste un pic libertatea de a pleca oricand, dar cred ca merita. Am fost cu elevii in tabara, o saptamana, si a functionat”, povesteste ea. “In acea perioada, Eliana s-a ocupat de cai, iar Bodi de treburile zilnice.

Viata in ferma – care are putin peste 6.000 de metri patrati si patru hectare de pasune inchiriate – merge mai departe. Una din gaini, care tocmai a clocit, este “arestata” pentru ca din nou s-a asezat pe un ou pe care l-a gasit in cuibar si nu mai poate fi adunat. In fan sta ascunsa o alta closca – “ce sa fac cu atatia pui?”, intreaba exasperata Oana. Pisica Ingrid se intoarce victorioasa cu un soricel in bot. Gamalie sare curios sa vada si el, trebuie sa plece insa dezamagit cand Ingrid il pune la punct. Gainile isi fac si ele de lucru printre picioarele animalelor, doar cainele Glad, un ciobanesc romanesc, sta de paza.

Caii sunt pregatiti pentru concursuri, iar cu exceptia lui Amaral, toti sunt incalecati la concursuri de Oana. Kira, unul din cei trei cai de sport romanesc, are nu doar cea mai mare experienta, ci si un palmares bogat. Are 13 ani si se poate lauda cu un titlu de campion national la proba completa, in 2008, dar si cu un loc 9 la Balcaniada de anduranta din 2007.

“Acum 20 de ani, in Romania existau hergelii bune, dar in primii ani de dupa Revolutie au disparut aproape toti caii de calitate. Abia acum incep si particularii sa aduca cai din afara, dar mai avem mult de recuperat,” povesteste Oana, care ar putea vorbi o zi intreaga doar despre cai.

Sarabanda, care este tot iapa Oanei si Rwanda, au 5 si respectiv 6 ani. Ele sunt debutante: pe Rwanda o asteapta in curand un concurs de anduranta. Amaral, mezinul trupei, are doar patru ani si trebuie sa astepte sa se insanatoseasca.

Pana in vara aceasta, Oana tinea mai multi cai in pensiune, a trebuit insa sa ii vanda, din cauza crizei economice. Deocamdata, ar fi loc in pensiune pentru inca trei cai, dar Kira este insa gestanta. 700 de euro a costat monta, iar Oana spera ca armasarul din Olanda sa fi fost alegerea potrivita. “Hergheliile din Romania nu scot de obicei caii buni la vanzare,” povesteste ea. “Iar anii in care in acest domeniu nu s-a investit, se resimt puternic.”

Dupa o zi “ca toate altele”, care a inceput la ora 7 dimineata, Oana are acum ocazia sa se relaxeze, invatand pentru examenul de grad. Cu toate acestea, in fiecare seara isi rezerva minute bune pentru a calari.

Casa nu este inca pusa la punct, pana la confortul “de la oras” mai sunt cativa pasi buni de parcurs. Dar totusi, locuinta personala nu este o prioritate. “Daca as avea bani, in primul rand as face inca un manej, pentru pregatirea cailor. Dar asa ceva costa intre 10.000 si 15.000 de euro.”

S-a gandit sa faca turism ecvestru, dar Oana Tomoioaga nu are inca planuri concrete in aces sens. “Poate asa as reusi sa construiesc si cateva camere de cazare, prioritatea mea sunt si raman insa caii. Deocamdata imi doresc doar sa deschid o scoala de calarie.”

Ruxandra Stanescu, Hot News