Noi documente, descoperite recent, despre cel de-al doilea razboi mondial au scos la iveala o informatie cel putin bizara: cainele unui om de afaceri finlandez, care fusese dresat sa-l imite pe Hitler, chiar si in privinta salutului sau specific, i-a enervat atat de mult pe nazisti incat acestia au dispus o companie de anvergura menita sa stearga orice dovada ca proprietarul respectivului caine a existat.
Insa, destul de ciudat, unul dintre cele mai puternice state ale Europei de la acea vreme nu a putut face mai nimic impotriva cainelui care-l parodia pe seful Fuehrer-ului.
In mijlocul celui de-al doilea razboi mondial, cu cateva luni inainte ca Hitler sa ordone invadarea Uniunii Sovietice, Departamentul de Afaceri Externe de la Berlin a comandat prietenilor sai din tara nordica sa stranga toate informatiile posibile despre cainele respectiv si a venit chiar cu un plan de distrugere a companiei farmaceutice pe care o detinea proprietarul acestuia.
Istoricii nu cunosteau aceasta poveste pana de curand, cand au fost descoperite aproape 30 de documente care contin corespondenta diplomatica.
Klaus Hillenbrand, un expert care a scris mai multe carti despre nazisti, a fost chemat sa examineze noile documente pentru un articol care urma sa fie publicat intr-un cotidian german.
Hillenbrand a declarat ca acest episod i se pare "oarecum bizar. Cu doar cateva luni inainte de a ataca Uniunea Sovietica, nazistii nu aveau nimic mai bun de facut decat sa se ocupe de un caine."
Acest caine, Jackie, era un metis al carui proprietar- Tor Borg, era un om de afaceri din orasul finlandez Tampere.
In data de 29 ianuarie 1941, vice-consul german la Hesinki, Willy Erkelenz, a scris ca "un martor, a carui identitate se doreste sa ramana secreta, a declarat ca a vazut cum cainele lui Borg a salutat in stilul nazistilor la comanda 'Hitler', ridicand labuta". Astfel, Borg a fost chemat la ambasada Germaniei de la Helsinki si a fost interogat despre comportamentul neobisnuit al cainelui sau.
Acesta a negat ca si-ar striga cainele dupa numele dictatorului german, dar ca sotia sa ii mai spune uneori Hitler. De asemenea, Borg a mai adaugat ca acest gest al cainelui nu s-a intamplat decat de cateva ori, in 1933, la putin timp dupa ce Hitler a ajuns la putere. In plus, i-a asigurat pe diplomatii nazisti ca nu a facut niciodata nimic care "poate fi vazut ca o insluta la adresa Reich-ului german".
Diplomatii germani, insa, nu l-au crezut, iar mai multe institutii (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei si Cancelaria lui Hitler) au incercat sa adune mai multe dovezi pentru a-l aduce in fata unul tribunal. Dar lipsa dovezilor concrete au zadarnicit planurile lor.
Tor Borg a murit la varsta de 60 de ani, in 1959. Jackie a murit si el de moarte naturala, iar sotia, Josephine Borg, a decedat in 1971. Compania farmaceutica a lui Tor s-a transformat in Tamro Group, in prezent, lidera companiilor farmaceutice din tarile nordice.
Revista Dog magazin
Alte noutăţi
Cand cancerul le-a rapit una din fiintele pe care le iubeau cel mai mult, Edgar si Nina Otto, un cuplu din Statele Unite, n-au stat pe ganduri si au platit 155.000 de dolari pentru a fi din nou fericiti.
Un caine din rasa Beagle a fost gasit intr-o punga de gunoi la iesire din orasul american Detroit. Abia mai respira.
Volumul autobiografic al lui Uggie, un terrier din rasa Jack Russell, care a devenit cunoscut la nivel international odata cu succesul filmului "The Artist", va fi lansat de Gallery Books, o divizie a editurii Simon Schuster.
Voluntarii de la fundatia Vier Pfoten vor sa transforme cat mai multi caini fara stapan in animale de companie pentru batranii uitati de rude sau pentru copiii care au fost chinuiti de adulti iresponsabili.
Afacere sangeroasa in Filipine. O tabara unde erau crescuti pitbulli pentru lupte ia fost descoperita de autoritatile in domeniu...











