Cativa indivizi din Cluj, care pretind ca sunt vanatori, au dat dovada de o cruzime uriasa chinuind doua animale nevinovate. Unul dintre ei a tras intr-un caine hoinar, iar celalalt a batut o vulpe fara mila pana cand a ucis-o.
La scurt timp dupa ce a inceput partida de vanatoare, o vulpe a fost ranita. Nu glontul o omoara, ci loviturile primite de vanator. Ambele animale pot fi impuscate daca se afla pe domeniul de vanatoare. Problema este legata de modul in care au fost ucise.
Dupa toate regulile vanatorii, animalul nu trebuie lasat sa se chinuiasca, asa cum au procedat vanatorii.
Sefii vanatorilor din Cluj spun ca legea nu interzice uciderea vulpilor si nici a cainilor hoinari. Dar pentru cruzimea de care au dat dovada colegii lor vor fi sanctionati.
Pana sa se lamureasca vanatorii intre ei, reprezentantii unei asociatii pentru protectia animalelor vor duce imaginile la politie.
Culmea este ca amandoi indivizii au vechime de peste 10 ani in domeniu si ar trebui sa stie aceste reguli. Faptele lor intra sub incidenta Legii privind protectia animalelor, acolo unde astfel de cruzimi sunt pedepsite cu inchisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amenda penala.
Alte noutăţi
In anul 2010, pe langa orasul Cluj-Napoca, s-a deschis un parc cu animalute cu scopul de a invata copilasii si pe ceilalti vizitatori cum sa socializeze cu animalele si cum sa le ingrijeasca pe acestea ... pe parcus, din pacate, acest scop s-a schimbat.
Sentimentul matern nu tine cont de rasa. O catelusa cu patru pui primit in culcusul ei inca patru puisori de vulpe, abandonati probabil de mama lor.
Pericole mari, dar greu de vazut, pandesc in iarba de cand a venit caldura. Capusele au cucerit fara probleme campurile, parcurile sau padurile si-au trimis in spital multi oameni, nu doar animale.
S-au dus vremurile in care Joiana tinea o familie intreaga cu lapte si branza. Taranii nostri nu isi mai permit sa creasca in gospodarie nici macar un singur animal.
Cotidianul Servus_Cluj prezinta azi, in exclusivitate, fotografii si povestea primului zoo-parc din Cluj si din tara. Acesta gazduieste deja peste 20 de specii de animale. "In week-end mai vin familii si bineinteles ca nu le tin la poarta. Ii las sa intre sa viziteze, sa isi faca o idee pentru ceea ce va fi pe viitor”, spune Wilhelm Dietrich, proprietarul zoo-parcului.













