Noutăţi - Goana dupa ursi

Vanatorul asteapta lasarea intunericului. Ascuns intr-un observator cu ferestre mici, folosit pentru a monitoriza comportamentul animalelor, se uita la ceas – 9.40 pm. Este frig si zapada e destul de groasa. A nins mult in ultimele zile. Ursul apare. Este un mascul mare, de cel putin 12 ani. Barbatul simte imediat emotia vanatorii. Duce arma la ochi, ocheste printr-una dintre ferestre si apasa pe tragaci. Ursul nu are nicio sansa. Moare pe loc. Glontul i-a patruns direct in inima si sangele incepe sa-i curga din rana.

„Am cerut un mascul mare si batran. Mi l-au dat. Sunt foarte multumit. Ma voi intoarce in toamna, sa vanez capre negre”, spune Fernando Pancorbo, un spaniol de 66 de ani care vaneaza de peste jumatate de secol. Vanatori din toata lumea, atrasi de numarul mare de ursi bruni ce traiesc in Romania, vin aici dispusi sa plateasca pana la 20.000 de euro ca sa impuste un exemplar. Trei sute de ursi au fost omorati pentru distractie doar in 2010.

Distractie perfect legala, in ciuda faptul ca Uniunea Europeana considera ca aceste animale sunt pe cale de disparitie si le-a inclus pe lista rosie a speciilor complet protejate. Cum este posibil asa ceva?

Problema fundamentala consta intr-o exceptie a legislatiei europene, care permite uciderea acelor exemplare care sunt periculoase sau care distrug proprietatile oamenilor. Managerii fondurilor de vanatoare au sesizat portita legislativa si exagereaza sau pur si simplu creaza rapoarte false referitoare la distrugerile cauzate de ursi. Incaseaza apoi bani frumosi din taxele pe care le cer vanatorilor straini pentru a omori animalele considerate, teoretic, periculoase.

Exceptia poate fi aplicata doar daca se demonstreaza ca uciderea ursilor selectati nu afecteaza numarul total al populatiei. Desi grupurile de interese sustin ca situatia este sub control, la nivelul tarii nu exista niciun sistem clar de a numara animalele si de a le monitoriza comportamentul.

In consecinta, vanatorii au dreptul sa impuste ursii aproape dupa bunul lor plac, speculand portite legale si un sistem de managment al ursilor care ii avantajeaza.

Autoritatea care decide daca un urs trebuie omorat este Institutul de Cercetari si Amenanjari Silvice (ICAS), o institutie publica condusa de presedintele unei asociatii mari de vanatoare. Aceasta aduna rapoartele trimise de cele cateva sute de asociatii de vanatoare existente in toata tara – asociatii ale caror venituri sunt generate de activitati de vanatoare – in legatura cu numarul ursilor existenti in Romania si cu daunele pe care le provoaca.

Pe baza acestor informatii, ICAS a propus Uniunii Europene ca 340 de ursi sa fie impuscati anul acesta. Dupa ce a cercetat ca toate procedurile legale au fost indeplinite, UE a aprobat cota si ministrul mediului si padurilor a dat unda verde vanatorii.

Cum multe voci condamna neclaritatea sistemului si conflictul evident de interese, am decis sa vad cu ochii mei cum arata o reclamatie de daune pe baza careia ICAS aproba uciderea unui urs.

Am luat legatura cu Romsilva, singura institutie de stat care administreaza fonduri de vanatoare in majoritatea judetelor din tara. Am ales la intamplare judetul Arges, care anul trecut a primit aprobarea ICAS sa impuste 23 de ursi. Pentru aceasta zona, Romsilva avea dreptul sa recolteze 12 animale pe baza a sase reclamatii de daune trimise de primariile locale si semnate de primari.

„Nu am semnat niciodata asa ceva. Nu am mai avut probleme cu ursii in ultimii zece ani”, spune Ion Naftanila, primarul din Albestii de Muscel, cand i-am spus ca semnatura lui apare pe unul dintre documentele detinute de Romsilva.

Am vorbit apoi cu Eugeniu Patru, primarul din Pietrosani, a carui plangere exista de asemenea in dosarul Romsilva. „Am facut o reclamatie in vara anului 2009. Nu am mai trimis nimic de atunci, deoarece nu au mai existat probleme”, spune el.

Ceilalti trei primari cu care am discutat au recunoscut ca au avut unele incidente cu ursii in satele de care se ocupa si ca au trimis sesizari catre Romsilva in acest sens.

Cum sondajul meu referitor la reclamatiile legate de daune a scos la iveala nereguli clare, ce masuri ia ICAS pentru a verifica veridicitatea rapoartelor primite de la administratorii fondurilor de vanatoare? „Verificam maximum 20% din dosarele pe care le primim. Adevarul informatiilor incluse este responsabilitatea celor care le trimit”, spune Ovidiu Ionescu, seful ICAS si presedintele asociatiei de vanatoare din Brasov, care anul aceasta a primit o cota de 12 ursi, cea mai mare din judet.

Ionescu afirma ca pozitia sa in cadrul asociatiei din Brasov nu-i compromite munca pe care o face la ICAS. „Daca as fi fost implicat in numararea ursilor in cadrul organizatiei mele, as fi avut un conflict de interese. Dar din moment ce nu iau parte la acest proces, nu este nicio problema”.

Ce proceduri exista, asadar, pentru a confirma veridicitatea reclamatiilor? Potrivit legislatiei romane, plangerea trebuie depusa la primaria locala in 24 de ore de cand a avut loc paguba. Odata ce a fost inregistrata, o comisie speciala – formata din un reprezentant al ministrului mediului, un membru al Agentiei de Protectie a Mediului (APM) si oficiali ai primariei si ai managerului fondului de vanatoare – trebuie sa mearga la locul faptei, sa o evalueze si sa identifice ursul care a creat probleme.

Desi procedura pare bine structurata, realitatea este cu totul alta. „Vin sa verifice daunele in mai putin de jumatate din cazuri. Daca un urs a mancat o oaie, ce mai trebuie sa verifice?”, spune Remo Mateescu, vice-primarul din Corbeni, judetul Arges.

Problema este ca, atat timp cat administratorii fondurilor de vanatoare au un interes economic sa obtina derogarile de la UE, tentatia de a supraestima sau chiar de a inventa daune create de ursi este mare.

„In Vrancea, am vazut aproximativ zece reclamatii identice, scrise de administratorii fondurilor de vanatoare, care erau semnate in orb de primari si sateni”, afirma Silviu Chiriac, reprezentantul APM Vrancea.

Protrivit acestuia, plangerile fabricate de administratori arata ca exista pagube, fara insa a le cuantifica sau a incerca sa identifice acei ursi care le-au creat.

Intr-adevar, reclamatiile din judetul Arges nu aveau decat cateva randuri, spuneau doar ca ursii au mancat oi sau ca au distrus livezi, si cereau autoritatilor sa faca ceva in acest sens.

Continuarea investigatiilor a scos la iveala faptul ca nimeni nu se ocupa, la nivelul intregii tari, de monitorizarea daunelor create de ursi si ca ministrul mediului si padurilor nici macar nu stie ce venituri genereaza activitatile de vanatoare. S-a ajuns astfel la situatia in care un vanator, dispus sa scoata din buzunar mii de euro, are dreptul legal sa omoare un animal protejat.

„Marimea ursului pe care-l impusca depinde de cati bani are in buzunar. Cred ca mai putin de zece la suta din ursii vanati sunt chiar cei care au creat probleme. Este de fapt o vanatoare de trofee”, spune Chiriac de la APM Vrancea.

In ciuda suspiciunilor legate de modul in care sistemul de exceptii al UE functioneaza in Romania, Ctibor Kocman, reprezentantul Comisiei Europene care se ocupa de aceste probleme, spune ca nu poate face nimic pana cand nu are dovezi clare ca populatia totala de ursi este afectata de cota aprobata.

„Am dubii legate de metodele stiintifice pe care Romania le aplica in managementul ursilor. Nu putem interzice vanatoarea pentru ca nu avem dovezi legate de efectele negative ale cotei asupra acestora”, spune Kocman.

Vechea Lada Niva scartaie din toate balamele pe masura ce inainteaza pe drumul forestier plin de gropi din valea Pastravar, in muntii Harghita. Peisajul idilic ce ne inconjoara se intrerupe brusc cand patrundem intr-o zona complet defrisata. Doi capriori isi ridica capetele si se uita la noi din spatele cioturilor unei foste paduri. „Stati”, spune padurarul cu par grizonat, care si-a petrecut toata viata prin paduri. Se da jos din masina si se uita la niste urme care se duc sus pe deal. „Acolo-i o trecatoare de ursi”.

Sare peste un parau si, cu mainile in buzunare, priveste cu atentie urmele. „Sunt vechi. Ursul a trecut pe aici acum trei zile”. Se apleaca, ia o crenguta si masoara urma. „Douazeci si patru de centimetri. E un mascul tanar, de patru sau cinci ani. Are barlogul mai sus”, spune, aratand cu mana spre padure. Ma simt de parca stau langa Winnetou, faimosul indian din romanele lui Karl May. Dar pentru el nu este decat rutina unei zile obisnuite de munca. Treaba lui este sa monitorizeze si sa numere animalele din aceasta zona administrata de Romsilva.

Numarul ursilor care traiesc in Romania este de multi ani subiect de disputa, iar estimarile variaza extrem de mult. Administratorii fondurilor de vanatoare sustin ca exista 7.800 de exemplare, ceea ce inseamna ca aici se afla 40% dintre toti ursii din Europa, cu exceptia Rusiei. Minsterul mediului si padurilor spune ca numarul lor a ramas constant in ultima decada, la 6.000-6.500, si este cu aproximativ 2.000 mai mare decat populatia optima dorita. La polul opus, cateva organizatii non-guvernamentale au afirmat, in urma cu cativa ani, ca nu au ramas mai mult de 3.000 de ursi in toata Romania.

Unul dintre motivele principale pentru care estimarile variaza atat de mult este ca metoda folosita pentru numararea animalelor nu ia in calcul unele tendinte observate in comportamentul acestora. „Autoritatile romane nu au nicio idee despre modul in care este structurata populatia de ursi sau despre ratele de supravietuire ale puilor de urs. Toate estimarile lor sunt pur si simplu presupuneri”, spune Csaba Domokos, expert in domeniul ursilor la asociatia non-guvernamentala Milvus Group si membru al Grupului de Lucru pentru Conservarea Carnivorelor Mari din Romania, care ofera consultanta ministerului mediului.

Trei Agentii de Protectie a Mediului (APM) din Vrancea, Covasna si Harghita lucreaza la un proiect de 500.000 de euro care va testa cinci metode inovative de numarare a ursilor din Romania. Scopul proiectului este gasirea unor proceduri complementare celor existente, care se bazeaza pe numararea urmelor lasate de ursi si pe monitorizarea comportamentului animalelor la observatoare.

Critic, acesta considera ca autoritatile nu stiu de fapt daca vanarea ursilor afecteaza sau nu dezvoltarea speciei. Ori Uniunea Europeana spune clar ca, atunci cand cere obtinerea unor derogari, Romania trebuie sa demonstreze ca nu ameninta evolutia populatiei in ansamblu.

Oficial, avem un plan de management al ursilor, asa cum au solicitat autoritatile europene. Dar Domokos avertizeaza ca acesta are la baza date care nu pot fi verificate si care nu au fost facute publice in publicatii stiintifice internationale. „Toate metodele incluse in acest plan se bazeaza pe informatii despre care nu stim daca sunt adevarate sau nu. Cifrele care rezulta sunt, prin urmare, complet nerelevante”, spune el.

Ecologistii sustin ca estimarile autoritatilor legate de numarul ursilor sunt umflate artificial deoarece au la baza cifrele primite de la administratorii fondurilor de vanatoare si sunt evaluate de o institutie condusa de presedintele unei asociatii mari de vanatoare. Acestia afirma ca exista un conflict clar de interese, deoarece vanatorii sunt de fapt cei care numara prada.

Dar Ionescu de la ICAS insista ca scopul lui este chiar sa creasca numarul ursilor din Romania. Spune ca managerii fondurilor de vanatoare iau masuri care sa imbunatateasca natalitatea si ratele de supravietuire ale puilor de urs.

„Daca fiecare urs reprezinta un potential [de venituri] de 5.000 de euro, interesul meu este sa scad braconajul si sa-l protejez, pentru ca-mi aduce valoare. Daca o specie e protejata, ea nu mai este valoroasa pentru mine, deoarece nu poate fi vanata”, spune Ionescu. Ecologistii se tem insa ca unii administratori umfla cifrele ca sa demonstreze ca uciderea catorva ursi nu va afecta populatia per ansamblu.

„Numarul ursilor a crescut anual doar pe hartie”, spune Chiriac de la APM Vrancea, care coordoneaza in prezent proiectul de 500,000 de euro Lifeursus, a treia initiativa referitoare la carnivore mari, finantata de Uniunea Europeana. Scopul proiectului este implementarea celor mai bune practici pentru conservarea celei mai mari populatii de ursi din Romania, in zona central-estica a Carpatilor Orientali, in judetele Vrancea, Covasna si Harghita.

„Daca Vrancea si Covasna impart aceiasi ursi, cum este posibil ca noi sa demonstram ca avem doar 300 de ursi si Covasna sa spuna ca are de doua ori mai multi? Cu cat spun ca au mai multi ursi, cu atat mai mare este cota de recoltare”, spune Chiriac.

Ministerul mediului si padurilor admite ca verifica doar aleatoriu, prin intermediul APM-urilor, cifrele pe care managerii asociatiilor de vanatoare le trimit ICAS. „Din estimarilor noastre, eroarea este de 20%. Au fost ursi care au traversat 14 fonduri de vanatoare si au putut fi numarati de 14 ori”, spune Jozsef Both de la APM Harghita.

Masculul in varsta de trei ani mananca relaxat semintele pe care padurarul le-a imprastiat in fata observatorului. isi ridica capul si ciuleste urechile cand ne apropiem si intram in adapostul aflat pe unul dintre fondurile de vanatoare ale Romsilva in Harghita. Numele lui este Foltos, adica Patatul in ungureste, din cauza petei albe de pe gat. „Imi cunosc ursii mai bine decat vecinii. Unul are barbuta, altul este cocosat sau isi tine laba indoita in interior in timp ce mananca”, spune padurarul.

Se duce la observator aproape zilnic, la apus, sa urmareasca ursii care vin sa manance boabele puse aici special ca sa tina animalele departe de recoltele oamenilor. Se uita la Foltos din spatele celor trei ferestre micute ale adapostului. „Locul acesta este doar pentru observatie. Nu e pentru vanatoare”, spune padurarul. Foltos pleaca si, in aproximativ 15 minute, Micutu apare la liziera padurii. Este fricos si precaut. Adulmeca aerul de la distanta, apoi se intoarce si dispare printre brazi. „Comportamentul ursilor s-a schimbat in ultimii ani. Calatoresc mult mai mult si este dificil sa anticipezi unde vor merge”, spune padurarul.

Vechile metode de numarare a ursilor nu iau in calcul aceste schimbari de comportament, in special tendinta animalelor de a merge tot mai departe din cauza activitatilor agricole si a despaduririlor. Padurarii pot monitoriza ursii aflati pe fondurile lor de vanatoare, dar nu mai pot prezice incotro se vor indrepta. „Am adunat informatii care dau peste cap tot ceea ce credeam ca stim despre ursi. Am aflat ca nu stim nimic despre ursi”, afirma Chiriac.

Acesta spune ca, dupa ce a pus zgarzi cu GPS pe cativa ursi, a observat ca animalele au mers mai mult de 1.000 de kilometri patrati intr-un an, adica de zece ori mai mult decat in urma cu zece ani.

Ceea ce inseamna ca este foarte posibil ca padurarii din fonduri de vanatoare alaturate sa numere aceiasi ursi, pe masura ce acestia migreaza prin paduri. Cum nu exista nicio institutie care sa coordoneze procesul de monitorizare la nivel national – care sa investigheze posibilitatea ca anumiti ursi sa fie numarati de mai multe ori – cifrele finale totale sunt aproape cu siguranta umflate, afirma ecologistii.

Expertii spun ca, din cauza distantelor pe care ursii le parcurg acum, ICAS ar trebui sa-si ajusteze hartile referitoare le locurile unde animalele traiesc in mod traditional. „Ursii au inceput sa-si extinda habitatul si acum traiesc in zone care nu apar in hartile ICAS,” spune Domokos de la Milvus Group. Acesta da exemplul unei regiuni din judetul Mures, in care harta ICAS arata ca nu exista ursi, unde spune ca a vazut personal 17 exemplare si unde ICAS a aprobat o cota de impuscare a ursilor. In mod clar, este nevoie de cercetari aprofundate pentru a intelege noul comportament si noul habitat al ursilor.

Domokos lucreaza in prezent la un proiect care presupune colectarea unor informatii legate de marimea habitatelor ursilor, miscarile lor sezoniere si obiceiurile acestora. Planul lui este sa puna zgarzi cu GPS catorva animale, dar fondurile ii sunt limitate si, pentru moment, isi poate permite sa monitorizeze doar doua animale cu asemenea dispozitive.

Cateva initiative restranse sunt insa de putin ajutor. Expertii sunt de parere ca este nevoie de monitorizarea prin GPS a unui numar substantial de ursi, inclusiv a puilor si masculilor batrani, pentru a ne forma o parere reala asupra obiceiurilor lor migratorii – un efort care poate fi prohibitiv de scump, deoarece marcarea a 1.000 de animale ar costa aproximativ 3,5 milioane de euro. Si, potrivit ecologistului Nicolae Daramus, pana cand nu exista „un recensamant stiintific al numarului de ursi, specia nu ar trebui vanata”.

Este aproape intuneric cand femela si cei doi pui au venit la observator sa manance. Mama, in varsta de zece ani, ridica nasul si adulmeca aerul ca un copoi, apoi se aseaza si le da voie puilor sa se joace. „In curand se va desparti de pui. Vom avea un mascul mare in zona in scurt timp”, spune padurarul.

Magda Munteanu, Hot News