Viaţa alături de o pisică surdă

Cine se hotărăşte să adopte o pisică preferă, în general, să aleagă un pui de câteva săptămâni pus tot timpul numai pe joacă şi care inspiră simpatie datorită ochilor săi veşnic miraţi sau curioşi şi blăniţei zburlite. Cât despre pisicile adulte, de cele mai multe ori acestea ajung în casele noastre din întâmplare (un prieten sau o rudă care se mută). Toată lumea îşi doreşte o pisică sănătoasă şi veselă; nimeni nu şi-ar dori, de exemplu, să aibă o pisică surdă. Cu toate acestea, şi pisicile surde merită o şansă la o viaţă normală. În plus, şi o pisică surdă ne poate aduce satisfacţii nebănuite.

În mod normal, canalul auditiv extern al unui pisoi nu se deschide până când acesta nu împlineşte vârsta de aproximativ 6-14 zile.

Majoritatea proprietarilor de animale de companie sunt preocupaţi de obişnuirea acestora cu regulile casei: utilizarea litierei, "nu avem voie să zgâriem canapeaua", etc. În principiu, lucrurile sunt simple, dacă vorbim despre animale sănătoase. Situaţia se complică, însă, atunci când intervine un handicap şi toate lucrurile necesită, deodată, mai multă atenţie.

La unele rase de pisici, apare surzenia ereditară - cel mai des, acest lucru se întâmplă în cazul pisicilor cu ochi albaştri şi blana albă. Pentru că celelalte simţuri compensează lipsa auzului, aceste pisici reuşesc, de cele mai multe ori, să se descurce bine în casă, în mediul cu care sunt familiarizate. Acest lucru nu înseamnă că toate pisicile albe cu ochii albaştri suferă de această afecţiune, sau că aceasta nu ar putea afecta şi alte pisici.

Cauza surdităţii congenitale (prezente încă de la naştere) este reprezentată de un defect genetic dominant. Fiecare animal are două gene primite de la fiecare progenitor: una de la mamă şi alta de la tată. În acest tip de surditate, în cazul în care mama transmite puiului o genă pentru surditate şi tatăl transmite o genă pentru perceperea auzului, gena pentru surditate este dominantă, astfel că pisoiaşul nu va putea să audă. Aceeaşi genă afectează, de asemenea, şi ochii pisicii, împiedicând formarea normală a retinei, ceea ce înseamnă că aceste pisici au o capacitate redusă de a vedea pe timpul nopţii, iar calităţile lor de vânător sunt drastic estompate. Pentru ca această genă să nu fie transmisă generaţiilor viitoare, este puternic recomandat ca pisicile afectate de surzenie să nu fie folosite pentru înmulţire.

În interiorul urechii pisicii există un organ care transformă undele sonore în impulsuri electrice, impulsuri care se propagă apoi spre creier şi sunt prelucrate ca sunete. În acest tip de defect genetic, organul responsabil de conversie (transformare) începe să degenereze, în jurul vârstei de 5 zile.

Surzenia nu este însă neapărat ereditară; ea poate fi dobândită şi în urma unor zgomote puternice care lezează timpanul, din cauza unor infecţii, sau poate apărea ca urmare a vârstei înaintate.

O pisică ce se naşte surdă se adaptează mult mai bine acestei condiţii decât o pisică ce îşi pierde auzul brusc. Cea din urmă poate arăta schimbări de comportament, de exemplu va fi confuză, mult mai iritabilă şi se va ataşa foarte mult de stăpânii ei, alături de care se simte în siguranţă. Unele pisici surde pot deveni foarte zgomotoase, în timp ce altele nu vor mieuna decât foarte puţin.

Legea compensaţiei

O pisică sănătoasă are o vedere foarte bună, un simţ al mirosului foarte bine dezvoltat şi un auz foarte fin. Chiar dacă pisica îşi pierde unul dintre simţuri, celelalte o  vor compensa din plin. O pisică surdă se bazează foarte mult pe simţul tactil, percepe foarte bine toate vibraţiile şi are un miros foarte dezvoltat, putând duce, în continuare o viaţă foarte activă.

Pisicile au capacitatea de a se adapta foarte bine oricărui "handicap", uneori atât de bine încât chiar şi stăpânii pot fi luaţi prin surprindere, cu atât mai mult în cazul auzului: oricine ştie că pisica practică "auzitul selectiv", adică aude numai când şi ce vrea ea să audă. Există, însă indicii: o pisică surdă doarme mai profund decât una cu un auz perfect. În plus, atunci când cineva se apropie, pisica va întoarce capul să vadă despre cine este vorba, chiar dacă nu vede persoana respectivă. Aşa că, dacă pisica voastră nu întoarce capul atunci când păşiţi în spatele ei, probabil nu vă aude paşii.

Pisicile surde dorm foarte adânc, dar se sperie foarte tare dacă sunt abordate pe neaşteptate; o atingere bruscă o va speria.De aceea, este bine să o abordaţi cu delicateţe, pentru că poate reacţiona foarte agresiv (muşcături, zgărieturi). Aşa că, dacă pisica voastră are probleme de auz, apropiaţi-vă de ea de undeva de unde vă poate vedea. De asemenea, o puteţi învăţa să răspundă la unele semne vizuale (de exemplu, bătăile din palme).

Comunicarea

De obicei urechile pisicilor se comportă ca un radar foarte sensibil, care detectează cu precizie orice sunet. De aceea, urechile pisicilor se mişcă aproape tot timpul.

Chiar şi o pisică surdă îşi va misca urechile, de parcă ar fi în permanenţă alertă. Însă ea îşi va mişca urechile numai pentru a comunica cu stăpânii.

Dacă observaţi cu atenţie, în scurt timp vă veţi da seama ce încearcă să vă spună pisica.

Pentru că ea nu vă poate auzi, va fi nevoie să stabiliţi un alt sistem de comunicare, bazat nu pe sunete, ci pe limbajul corpului.

Pentru că nu percepe sunetele din jurul ei , o pisică surdă nu îşi poate controla volumul propriului glas. Aşadar fie va mieuna foarte rar şi încet, fie "vocalizele" ei vor fi extrem de puternice.

Toate pisicile iubesc locurile înalte. De la o înălţime oarecare, pisica poate observa tot ce se petrece în jurul ei, astfel are senzaţia că poate controla orice situaţie. În cazul unei pisici surde, nevoia de a ocupa un loc cât mai înalt este cu atât mai acută. De aceea, lăsaţi pisica să ocupe dulapul cel mai înalt, şifonierul sau cuierul.

Dacă veţi reuşi să înţelegeţi nevoile speciale ale unei pisici surde, veţi crea o relaţie specială şi, pe deasupra, vă veţi îmbunătăţi metodele de comunicare nu numai cu animalele, dar şi cu ceilalţi oameni. Este nevoie de timp, de răbdare şi de perseverenţă, dar la final veţi fi pe deplin recompensaţi.

Precauţii

În cazul în care aveţi o pisică surdă, este recomandat să o ţineţi numai în interior. Ea nu poate auzi maşinile sau alte pericole (un câine). O puteţi scoate, însă, la plimbare în lesă şi neapărat ataşaţi-i un clopoţel de zgardă, în cazul în care s-ar putea rătăci. În felul acesta, o puteţi auzi când o căutaţi, pentru că ea, cu siguranţă, nu va auzi când o chemaţi.

Viaţa alături de o pisică surdă este o provocare, dar veţi descoperi curând că animalele se adaptează foarte uşor, mai ales când nu îşi dau seama că sunt diferite de celelalte : o pisică surdă nu ştie că este surdă!