Testament

Marele scriitor si dramaturg american Eugene O'Neill a trecut foarte greu peste moartea inevitabila a catelului sau, Blemie. Avea o relatie foarte apropiata cu el.

Sotia lui O'Neill, Carlotta, a spus: "Il rasfatam foarte mult, dar el era singurul nostru copil care nu ne-a dezamagit niciodata!"

Atat de apropiata fiind relatia dintre ei, O'Neill a facut ce stia mai bine sa isi aline durerea sa si a sotiei cand Blemie a murit: a scris testamentul lui Blemie intr-o lucrare concisa foarte emotionanta si sicera:

"Testament

Eu, Silverdene Emblem O'Neill, cunoscut in familie drept Blemie, realizand cat de grea este povara anilor asupra mea, imi ingrop testamentul aici de fata in mintea si inima stapanului meu. Nu va sti ca l-am ingropat acolo decat cand eu voi fi murit, si atunci, gandindu-se la mine , isi va da seama de prezenta testamentului meu.

Nu prea am posesii materiale de lasat: cainii sunt mai inteligenti decat oamenii, nu isi consuma viata cu griji, incercand sa acumuleze proprietati, nu pierd nopti visand la bunuri materiale pe care nu le pot avea. Ceea ce las cu adevarat valoros e toata iubirea mea pentru ei si toata loialitatea de care am dat dovada.

Stiu ca nu trebuie sa ma laud, dar am fost un caine iubit si stapanilor mei le va fi foarte dor de mine. Lor le cer sa nu ma uite niciodata, dar sa nu planga dupa mine prea mult, pentru ca ar fi dureros sa stiu ca le cauzez suferinta, cand eu toata viata am incercat sa fiu o sursa de bucurie si confort.

Se stie faptul ca noi cainii nu ne temem de moarte si nu o vedem ca oamenii. Pentru noi nu e ceva infricosator si distructiv, ci o etapa naturala in viata. Cine stie ce este dupa moarte? Poate o viata eterna cu mancare din plin, copaci si caini prietenosi.

Mai am o dorinta. Am auzit-o pe stapana mea spunand: "Daca Blemie moare, nu o sa mai luam niciodata alt caine. L-am iubit prea mult ca sa il inlocuim." Eu nu vreau asa ceva, vreau sa iubeasca un alt caine, sa il adopte daca are nevoie de ajutor, in special daca e abandonat, si pe acel caine il rog sa fie loial si cuminte ca si mine. Lui ii las mostenire jerseul meu de marca si haina mea de ploaie.

O ultima rugaminte: stapanilor, cand va plimbati pe langa locul de sub copac unde vreau sa fiu inmormantat, va rog sa va opriti si sa va ganditi: aici este cel pe care l-am iubit si care ne-a iubit. Si oricat de profund mi-ar fi somnul, si indiferent de puterea mortii, nimic nu imi va opri spiritul de la a da vesel si recunoscator din coada."