Pentru unii, un HUSKY SIBERIAN este un caine ca oricare altul, pentru altii este un lup domesticit (si nu chiar atat de bine), pentru altii este un animal destul de ciudat care TREBUIE sa traiasca in frig (frig polar daca este posibil) si multe alte puncte de vedere...

In realitate, Husky siberian este un caine: dar nu ca ceilalti! Are un trecut diferit fata de celelalte rase, poveste mai ciudata si dificila, un raport mai special/particular cu omul. Ori se intelege si se iubeste asa cum este el, ori se opteaza pentru alta rasa. Pentru ca el nu este un "caine ca oricare altul" si niciodata nu va fi.
De-a lungul timpului a fost foarte cautat si la moda, dar azi este un caine destul de rar intalnit deoarece un Husky poate fi un caine pentru toti dar nu toti sunt potriviti pentru el.
De ce un Husky ar putea fi un caine pentru toti? In primul rand datorita frumusetii lui indiscutabile. Nu incercati sa sustineti contrariul ... pe langa frumusete se mai adauga bunatatea fata de copii, adulti, batrani ... si chiar fata de hoti daca este necesar. E un jucaus pana tarziu in varsta dar nu te invadeaza si nu-ti cere atentia cu orice pret, nu streseaza stapanul daca acesta nu are timp si chef pentru mangaieri. Este usor de crescut deoarece nu exista probleme de monta sau fatare iar femelele sunt mame fantastice.
Lista PRO poate continua cu mii de motive dar sa vedem atunci de ce se sustine ca foarte putine persoane sunt potrivite pentru un Husky: pentru simplul fapt ca Husky este un caine "caine", este pradator/vanator (cu scoala, instinct si acte in regula) deoarece inca este convins ca TREBUIE sa vaneze pentru a trai si a se hrani. Este foarte independent deoarece crede ca nu poate conta pe ajutorul nimanui. Nu are simtul teritorial deoarece Husky era adus pe lume in locuri unde "teritoriul" era masurat in sute de km patrati si oricum durata de sedere era mica deaorece CIUKCI, primii selectionisti ai rasei, era un popor nomad. Astfel un Husky nu apara un teritoriu de care nu-i pasa (oricum maine se poate schimba casa). Deoarece el nu apara teritoriul, el nu cunoaste limitele acestui teritoriu si pentru ca nu cunoaste limitele, pentru un Husky "acasa" inseamna orice loc unde cele 4 labute il poate duce. Se spune despre el ca e un caine care fuge, scapa, evadeaza ... Fuge? ... Nu exista. El doar exploreaza limitele "casei" si dupa ce termina de explorat, se intoarce langa stapanul sau pe care-l adora. Pentru un Husky "acasa" inseamna x km patrati si nenumarate pericole de care nu stie si nu poate sa stie si din aceasta cauza el intarzie sau nu se mai intoarce deloc deoarece unul dintre pericolele necunoscute de el (de exemplu automobilele) il impiedica s-o faca. Asta nu inseamna ca este un caine fugitiv, el era decat plecat. Este o mare diferenta si cine nu reuseste sa inteleaga si sa faca diferenta, atunci nu este persoana potrivita pentru a avea un Husky siberian.
O alta problema: Husky este un caine FOARTE FOARTE FOARTE INTELIGENT. Si de ce ar fi o problema? - se vor intreba unii ... Simplu: pentru ca e prea inteligent pentru un caine ceea ce de multe ori nu este convenabil pentru anumite persoane. Nu este usor sa ai grija de o minte canina daca nu esti pregatit pentru ca niciun caine (excludem rasele nordice) nu gandeste ca un Husky. Noi, oamenii, cand vorbim despre caini avem prostul obicei sa consideram adjectivul "inteligent" ca sinonim pentru "supunator", in realitate ar trebui sa fie foarte clar ca ce este adevarat este exact contrariul. Cel mai supunator caine (care cateodata poate ajunge chiar un servitor) este acela care depinde de stapan in tot si pentru tot, deoarece nu este capabil sa se descurce singur in orice circumstanta. Indiferent de numarul de picioare, ca sunt 4 sau ca sunt 2, cine se descurca cu propriile puteri trebuie sa asculte de el insusi. Un Husky este oricum un caine, sau mai bine spus un animal social, iar societatea canina (mai bine zis haita) prevede supunerea absoluta in fata sefului haitei. Teoretic vorbind, putem avea un caine docil si care se supune dar niciodata sa nu lasam garda jos. De exemplu, voi invatati un Husky sa nu fugareasca gainile vecinului, el se supune (asta daca va recunoaste ca sef al haitei) si in cateva zile nici nu se mai uita la gainile vecinului ... DAR ... vecinul isi cumpara o gaina si Husky-ul dumneavoastra o mananca cu o foarte mare pofta si placere chiar sub ochii dumneavoastra, dand din coada si fara pic de remuscare. A inebunit? ... Deloc! Are dreptate el. I-ati vorbit vreodata despre acea gaina in mod special? Dupa cele intamplate tipati la el si il certati sau chiar il loviti ... el (care stie ca are dreptate) se gandeste ca nu intelegeti o iota si in ochii lui veti decadea din rangul de sef al haitei. Astfel nu va va mai asculta niciodata. Daca nu ziceti nimic, ramaneti in continuare sefu haitei ... dar platiti gaina. Va va folosi ca experienta pe viitor.
Convietuirea cu un Husky este asa - o continua provocare si posibilitate de a va autodefini prostuti sau naivi de cel putin 2-3 ori pe zi. Nu este deloc usor sa gestionezi o minte canina superioara si in acelasi timp elementara si dificil/greu de inteles sau cel putin sa bateti timpul prevenind anumite situatii neplacute. Am vorbit de multe ori in cartile mele precedente despre primul meu Husky pe care l-am cunoscut, Aslak, care nu-mi apartinea dar mi-a fost lasat in grija pentru a-l dresa. Poate unii deja cunosc povestea dar totusi o mentionez pe scurt. Cu mult (FOARTE mult) efort am dresat cainele si am reusit sa obtin o supunere aproape perfecta, impecabila. Cand s-a intors acasa la stapan, Aslak era exact la fel ca inainte. Nu se supunea, facea ce dorea, alerga pisicile si ignora aportul. Aslak mi se supunea pentru ca ma acceptase ca sef al haitei iar stapanul care era un om bun, nu era seful lui de haita. Aslak il considera ceva de genul - un frate cu doua picioare, un prieten de joaca, o persoana pe placul lui cu care poate schimba afectiune si mangaieri, dar era pentru el si un inferior pe scara ierarhica, in fata caruia nu se gandea sa se supuna niciodata. Dupa ani de la dresaj, cand mi se intampla sa il vad la diferite expozitii ii ceream pozitia "sezut" si el se aseza. Daca ii cerea aceeasi comanda si stapanul lui, se uita la el cu ochii zambareti si plini de iubire ... dar ramanea in picioare.
Cam asa este un Husky siberian - o mare capodopera a naturii de care omul se poate decat bucura dar niciodata profita pentru ca o inteligenta superioasa nu se foloseste cu usurinta. Acesta este unul dintre motivele pentru care eu iubesc aceasta rasa si o cresc ... dar este acelasi motiv pentru care alte persoane au renuntat la aceasta rasa sau le-a parut rau ca au achizitionat un subiect din aceasta rasa. A sta de o parte sau alta a barierei e doar un punct de vedere ... sau mai mult ... o alegere de viata.
Bibliografie
- Il Siberian Husky - Valeria Rossi (Traducere: Manuela Moriani)
WinterDream
Multumesc ...
Melinda
Alte articole
Cand cainele a implinit varsta de un an, a ajuns la maturitate si intra in perioada de intretinere. Acesta inseamna ca nevoile sale nutritionale sunt stabilizate, iar greutatea sa ar trebui sa ramana constanta.
Atunci cand iesim cu cainele la plimbare, indiferent daca-l scoatem doar in jurul casei sau in parc, este necesar ca acesta sa respecte reglulile de disciplina insusite.
In general, femelele se dau prima oara la monta dupa al 2-lea sau al 3-lea ciclu de calduri, cand starea de intretinere permite ducerea la bun sfarsit a unei gestatii.
18 pasi urmati pana la fotografierea unui catel.
Fiecare caine are un temperament diferit, la fel ca si omul. Trebuie sa iti gasesti companionul potrivit de joaca.












