Salamandra

Cate credinte, cate legende nu sunt legate de acest animal, la care, e drept, te uiti cu scarba. Traieste pe ici, pe colo si in vatra romanilor, care ii spun salamazdra.

Unde vietuieste? Mai ales in padurile de brazi, iesind noaptea, dar si ziua dupa ramele si insectele de prin frunzisul umed.

La trup e ca o soparla, dar capul este lat. Are picioarele scurte. E neagra cu pete mari pe tot trupul, de culoare portocalie sau ca a galbenusului de ou.

Daca un sobolan nestiutor sau o bufnita apuca salamandra ca sa o manance, imediat o scuipa cu dezgust, dar si de durere. De ce? Printre dusmani, salamandra e otravitoare. In pielea mereu umeda a salamandrei se afla mici ghinduri. Daca indraznesti sa iei usurel micul animal in mana (caci nu e periculos pentru om) nu-ti face nimic. Insa daca o strangi in palma, indata improasca din acele ghinduri un suc urzicator, care e otravitor pentru animalele mici, dar care provoaca doar usturime si arsura pe limba si pe buzele animalelor mai mari. Drept arma de aparare contra dusmanilor, salamandra are in piele o otrava. E vorba de un fel de suc pe care in improasca din corpul uracios.

Legenda stingerii focului, cu acest suc, porneste de aici. Cand e pus pe carbuni aprinsi, simte focul ca pe un dusman, si atunci, ca sa se apere, improasca din belsug acel suc otravitor pe carbuni. Veninul e ca o patura cleioasa, care opreste oxigenul si stinge focul in acel loc.

Dar biata salamandra nu scapa de arsuri, care pot sa-i cauzeze moartea. De aici si pana la credinta ca mica jivina poate stinge o casa in flacari, cum se povesteste in popor, e o exagerare incredibila.