Coada este unul dintre cei mai noi prieteni ai mei. A aparut in viata mea printr-un salt impresionant pe fereastra bucatariei. Un pervaz aflat la o inaltime destul de accesibila pentru o mica felina de talia si varsta lui. Asadar, intr-o dimineata, m-am trezit cu un fel de "aratare" pe patru labute, o caricatura tragica de motan, slab-mort, cu blana plina de funingine - de parca ar fi scapat dintr-un incendiu si s-ar fi salvat tasnind in sus, pe cosul casei...
Pesemne ca aflase el de la pisicarimea fara stapan din zona noastra cum in jurul unei case albe, cu pervaze albastre, dimineata, la pranz si seara se distribuie, in cantitati apreciabile, in farfurii de unica folosinta, mancare pentru pisici sii un fel de "boabe" cu gust apetisant, numai bune de rontait. Dar cu siguranta ca bietul motan nu reusise niciodata sa ajunga la astfel de bunatati, fiind gonit de "rivalii" sai, pentru ca "era prea slab, ponosit si murdar".
La inceput m-a speriat felul in care arata, dar privindu-l pe dupa perdea si vazandu-i starea mizera, i-am deschis fereastra. Motanul a intrat pe geam cu teama, apoi a sarit pe dalele de gresie ale bucatariei si, vazand ca nimeni nu-l goneste, s-a asezat pe un scaun tapitat. M-a privit fara sa scoata un sunet. Ochii lui, putin oblici, de culoarea cireselor galbene, pareau sa-mi spuna ca el este defapt un tigru mic, ca e var primar cu un pui de tigru alb, un printisor din Africa de Sud, dar ca s-a ratacit dintr-o rea intamplare in acest oras cenusiu, in care oamenii mari nu prea iubesc animalele. In privire ii sclipea o steluta a demnitatii, ca si cand mi-ar fi zis: "Da, sunt mort de foame, sunt foarte murdar, dar daca venirea mea te-a suparat cumva, uite, plec chiar acum." Nu, nu ma suparase. Asa ca i-am dat mancare pe saturate, apoi i-am dat de baut apa proaspata in castronelul pisicilor mele. Dupa care motanul a dat sa plece, numai ca nu m-am indurat sa-i ingadui sa plece asa murdar, plin de funinge.
Si apoi, in timp ce-i curatam blana cu un prosopel inmuiat in apa calda cu sapun si-l uscam cu un alt prosopel care mirosea a levantica, sub ochii mei s-a alcatuit o mica minune: motanul acela jigarit, cu blana cenusie, murdara, rau mirositoare era, de fapt, o splendoare de pisoi cu blana alba ca zapada! Drept ornamente, pe capul lui maricel, patratos si tot ca zapada de alb, el avea doua urechi ascuite, galben-rosiatice, ca razele de soare-apune, iar coada...o alta minune! O coada lunga, nervoasa, alba, tot de tigru mic, asa cum se si crede el, strabatuta de linii subtiri, ruginii. In acea clipa, l-am botezat Coada. Si, in timp ce-l tineam in brate si-i sopteam la ureche cat e de frumos, s-a mai produs o alta mica minune: din pieptisorul lui ascutit a inceput sa vina spre mine, mai intai timid, apoi tot mai puternic, acel sunet pe care Dumnezeu l-a harazit pisicilor ca sa-si poata arata, fara cuvinte, bucuria de a trai si recunostinta. Coada incepuse sa toarca.
De atunci suntem prieteni nedespartiti. Nu-l pot adopta, l-ar goni pisicile casei, l-ar omari cainii mei, dar il primesc la masa zilnic, chiar si de trei ori. Si-l mangai indelung, spunandu-i intr-una cat e de frumos. Da, acum Coada e foarte frumos! E curat, s-a invatat sa se spele singur, pentru ca a descoperit ca e iubit si ca viata merita sa fie traita. Coada e grasun - exact cat trebuie ca sa fie admirat de trecatorii din dreptul ferestrei mele.
Coada a inteles ca nu-l pot adopta. Are o resemnare demna, de animal nobil, "cu rude aristocrate tocmai din Africa de Sud"! Asa ca, dupa o astfel de vizita, dupa ce-si face tabietul si dupa cate o portie de tors sub mangaieri, o ia din loc. Sare de la fereastra si porneste in galop spre un adapost doar de el stiut.
Asadar, l-am botezat Coada din cauza frumusetii de coada-ornament daruita de Dumnezeu, un fel de flacara portocalie, vargata, semn al victoriei binelui asupra raului. Iar Galopensky i-am zis pentru ca fuga lui spre o locuinta secreta seamana cu strategia unui print urs-alb, care fuge spre un adapost doar de el stiut, nu cumva sa-i dea de urma si sa-i descopere traiul fericit vreun afurisit de caine dusmanos.
Bibliografie
"Crescatoria de ingeri" de Silvia Kerimt
Alte povestiri
Buna. Eu sunt Ketty, o pisica europeana, batranica, dar foarte iubitoare cu stapana mea.
Viscol mare! Bate vantul cu putere si suiera, rascoleste prin toate ungherele. Alb peste tot. Ce-mi place! Tare tare de tot imi place. Stau cu nasul lipit de geam si ascult. Nu aruncati cu pietre in mine, ca doar stiti ca iarna nu-i ca vara!
Am sa va povestesc istorioara lui Toby.
Buna ziua. Ma numesc Tontonel si am 4 ani. Sunt foarte cunoscut printre motani.
Nu, nu am de gand sa mai povestesc o data - pe scurt - pataniile Albei-ca-Zapada. Nemuritoarea poveste, nascocita acum vreo 200 de ani de fratii Grimm, e prea bine stiuta si iubita de toti copiii mari si mici ai lumii. Am pus acest titlu pentru ca asa mi-a venit sa o numesc pe acea pisica orfana, a carei poveste am auzit-o de curand.
