Micuţul gentleman cu costum de catifea neagră

Ştiţi cumva ce fel de animal este cârtiţa şi cum trăieşte ea? Puţini oameni au văzut vreodată o cârtiţă, pentru că ea îşi petrece cea mai mare parte a vieţii în subteran. Este o creatură mică, având lungimea de aproape 14 centimetri. Masculul cântăreşte mai puţin de 113 grame.

Cârtiţa britanică are o hăinuţă de blană de culoare gri închis, aproape neagră, şi este denumită de obicei, chiar cu afecţiune, micuţul gentleman cu costum de catifea neagră. Firele de păr din blana cârtiţei nu au o anumită orientare; cu alte cuvinte, ele cresc vertical din piele. Prin urmare, indiferent în ce direcţie se răsuceşte sau se învârteşte în galerie, cârtiţa poate face acest lucru cu uşurinţă. Cu ani în urmă, vânătorii de cârtiţe vindeau pieile pentru confecţionarea hainelor, însă, „pentru a face o haină, este nevoie de foarte multe piei de cârtiţă“, a spus cu un zâmbet forţat unul dintre aceştia.

Corpul cârtiţei este proiectat anume pentru activitatea de săpare a galeriilor. Membrele ei anterioare se află foarte în faţă, având palmele orientate în exterior. Cele cinci degete ale fiecărui membru plus un os în formă de seceră alcătuiesc două lopeţi eficiente. Picioruşele sale posterioare, care pot fi considerate slabe numai în comparaţie cu puternicele ei membre anterioare, o ajută la propulsare.

Puneţi o cârtiţă pe o movilă de sol afânat şi va dispărea în pământ în cinci secunde! S-a estimat că se poate deplasa prin galeriile ei întunecoase şi umede sau pe suprafaţa solului cu o viteză de până la 5 kilometri pe oră.

Cârtiţa nu este complet oarbă, aşa cum cred unii, însă ochii ei micuţi, ascunşi în blăniţă, o slujesc atât cât trebuie pentru ca această creatură să deosebească lumina de întuneric. Atunci când cârtiţa scormoneşte prin pământ, îşi lasă peste ochi fire lungi de păr pentru a şi-i proteja.

Însă mult mai important decât vederea este simţul fin al mirosului, precum şi simţul tactil pe care cârtiţa le posedă. Pe vârful botişorului ei roz, cârtiţa europeană are mii de excrescenţe mici, fiecare având propriul fir de păr care este sensibil la atingere. Ea are, de asemenea, mustăţi lungi pe diferite părţi ale capului şi firişoare de păr cu rol de senzori în vârful codiţei.

Cârtiţa simte variaţiile de presiune care se produc în timp ce ea se deplasează de-a lungul galeriei. În felul acesta ea poate descoperi obstacolele, ca de exemplu pietre mari sau chiar prădători, şi le poate evita.

Cârtiţa nu are urechile externe bine dezvoltate, în schimb are un auz fin. Ea este capabilă să perceapă vibraţiile transmise prin pământ şi să acţioneze în replică. Cârtiţa îşi poate astupa urechile cu ajutorul muşchilor sfincter, care se pare că servesc la împiedicarea intrării particulelor de sol în delicatele cavităţi ale urechilor.

Principala hrană a cârtiţei o constituie râmele, acesta fiind motivul pentru care cârtiţele îşi sapă galerii. Pe măsură ce se deplasează în sol, râmele pătrund în reţeaua de coridoare subterane a cârtiţei. Apoi cârtiţa, alergând de-a lungul galeriilor întunecoase, îşi găseşte hrana foarte repede. Însă ea mănâncă şi insecte, inclusiv pe cele din familia Tipulidae, precum şi gândaci săritori. Cârtiţa trebuie să mănânce din două în două ore, altfel moare.

Moviliţele de pământ făcute de cârtiţă nu trebuie confundate cu cuibul ei. Acesta este mult mai mare, măsurând aproape 30 de centimetri înălţime şi un metru lăţime. Cuibul se află de obicei în apropierea unui adăpost - sub un copac sau lângă un şir de tufişuri unde sunt uşor de găsit materiale pentru pregătirea cuibului, ca de pildă iarbă, rămurele şi frunze.

La începutul primăverii se nasc odată nu mai puţin de şapte puişori. La naştere, puii de cârtiţă sunt orbi şi golaşi şi cântăresc mai puţin de trei grame. După cinci săptămâni sunt suficient de mari pentru a-şi câştiga singuri existenţa şi pleacă, poate până la distanţe de 1,5 kilometri. După nouă luni ei vor putea să se împerecheze.

Durata medie de viaţă a cârtiţelor este de trei ani. Multe dintre ele însă sunt ucise de prădători cu mult înainte de atingerea acestei vârste. Ce e drept, o cârtiţă poate cauza probleme când, pentru a-şi găsi hrana, sapă galerii sub o peluză îngrijită sau sub un teren de golf, însă micuţul nostru gentleman cu costumul său de catifea neagră rămâne în continuare o parte interesantă a vieţii rurale.