Marmota

Marmotele (Marmotinae) sunt animale timide, atente, precaute, comunicand intre ele prin suieraturi de intensitati diferite in functie de situatie. Isi apara colonia, atunci cand ea exista, facand pe rand de straja. Daca intr-un trecut nu prea indepartat marmotele se adunau in numar foarte mare, organizandu-se in adevarate colonii, in prezent au ajuns animale solitare si intr-o stare de sanatate jalnica. Vanate excesiv pentru blana lor pretioasa, marmotele din tara noastra au disparut complet, dar nici cele canadiene nu se simpt prea bine. Nemaifiind suficient de multe pentru a forma colonii, vietatile traiesc izolate, expuse tuturor pericolelor.

Marmotele se deosebesc de veverite avand trupul mai indesat, mai greoi si coada scurta. Traiesc in centrul Europei, in nordul Asiei si in America de Nord. Populeaza atat regiunile de ses cat si muntii cei mai inalti. Subspecia Citellus (reprezentata de marmote si popandai) traieste in Germania, animalele preferand zonele uscate, argiloase, nisipoase sau pietroase, dar si sesurile acoperite cu ierburi, stepele, campiile si livezile. Marmotele sapau galerii in care se adunau in numar impresionant. Din specia marmotelor Vancouveresis acum mai exista extrem de putine exemplare. Acest rozator dragalas din vestul Canadei (dar si din alte parti ale lumii) este aproape disparut.

Marmotele se hranesc cu ierburi, buruieni, mladite, flori, fructe si seminte. Ca si veveritele, cand mananca, marmotele stau pe partea posterioara a corpului, ducand hrana la gura cu ajutorul labutelor din fata. In anotimpul rece animalele hiberneaza, de obicei neintrerupt. In anumite conditii insa se mai si trezesc, riscand sa-si consume inutil energia, acest lucru facandu-le extrem de vulnerabile, mai ales atunci cand din cauza defrisarilor temperatura scade prea mult, rozatoarele ajungand in situatia de a nu rezista pana la primavara. In timpul hibernarii temperatura corpului si celelalte functii vitale se reduc pana la limitele minime, tocmai pentru a economisii energie, fiecare trezire ducand la consumarea si epuizarea rezervei energetice, cu riscul de a numai supravietui. Din 50 de indivizi semnalati intr-o toamna pe o anumita zona, s-au mai gasit doar 6 in primavara, pentru ca un an mai tarziu din 14-15 exemplare sa mai fie reperat doar unul singur dupa hibernare.

Femelele nasc o data pe an, in mai-iunie, doi puisori care ies din galerii dupa o luna. Puii sunt foarte jucausi si dragalas. Luati de mici si crescuti in gospodarii, devin domestici. Dar si adultii se imblanzesc cu usurinta, fiind suficient sa li se dea atentie si sa fie tratati cu blandete.

Noroc ca, inafara de raufacatori, mai sunt si oameni instruiti si civilizati care isi pun viata in slujba salvarii vietuitoarelor, incercand si pe langa protectia marmotelor si actiuni de informare si sensibilizare a populatiei umane. In acest sens a fost initiat Congresul International al Marmotelor de la Moscova si s-a infiintat Fundatia de Marmote din Canada, care si-a propus un program de salvare a delicatelor rozatoare, incercandu-se cu disperare, impotriva conditiilor nefavorabile aparute in mediul lor de viata, salvarea exemplarelor care au mai ramas si inlesnirea intalnirilor intre indivizi razleti, in scopul refacerii coloniilor.

Sfidand pericolul avalanselor, cercetatorii (membrii ai Fundatiei de Marmote) pornesc primavara devreme sa caute rozatoarele. Dupa ce sunt capturate cu ajutorul unor capcane, animalele sunt cantarite, masurate, investigate in vederea stabilirii starii lor de sanatate, fiind in acelasi timp marcate pentru a putea fi monitorizate. Dupa ce li se stabileste sexul si li se dau cate un nume, marmotele sunt puse in libertate.

In paralel se practica si cresterea maromotelor in semi-captivitate, in vederea unei eliberari viitoare. Se face astfel cam tot ce se poate face, chiar daca rezultatul final ramane imprevizibil, pentru ca si dupa eliberare marmotele traiesc in continuare drama reducerii habitatului si a ostilitatii oamenilor, drama comuna de fapt a tuturor animalelor!