Ai gasit vreodata pe jos un pui de pasare caruia abia daca i-au crescut primele pene si te-ai intrebat ce poti face pentru a-l ajuta? Raspunsul este: pentru inceput, nimic.

De obicei, parintii puiului sunt prin apropiere. Este posibil ca ei sa fi plecat pentru a-i aduce mancare ori sa se fi speriat cand te-ai apropiat, dar stiu exact unde este puiul lor si se vor intoarce. Cel mai bine este sa te indepartezi, pentru a le da parintilor posibilitatea de a se intoarce. Daca ti se pare ca puiul poate fi atacat de pradatori, aseaza-l undeva la adapost. Dar nu il duce prea departe, fiindca este posibil ca parintii sa il caute.
Daca, dupa cateva ore, puiul este tot acolo si crezi ca parintii nu se vor intoarce, poti face cateva lucruri pentru a-l ajuta. Dar gandeste-te bine inainte. Ingrijirea unui pui de pasare salbatica necesita mult timp, rabdare si daruire. Nu este deloc o misiune usoara si poti lua in calcul si gasirea unei organizatii ce se ocupa cu protectia animalelor.
Daca gasesti pe jos un pui caruia nu i-au crescut penele, cel mai probabil a cazut din cuib. Nu incerca sa-l asezi la loc, pentru ca ceilalti pui s-ar speria. Aseaza-l intr-o cutie calduroasa si intunecata si du-l la un veterinar sau la un adapost pentru animale.
Daca te-ai hotarat sa iei un pui de pasare sub aripa ta protectoare, trebuie sa te ingrijesti sa aiba mereu hrana, confort si caldura. Poti face un cuib provizoriu dintr-o cutie in care ai asezat un strat de hartie igienica. Pune cutia intr-un loc calduros si curat-o regulat. Cu hrana insa este mai dificil: unii pui trebuie sa manance din ora in ora si pot consuma zilnic o cantitate de hrana egala cu greutatea lor!
Din pacate, oricat de multa atentie i-ai acorda unui pui de pasare, aceasta nu o poate egala pe cea pe care ar fi primit-o de la parintii lui. Puii de pasare pot fi hraniti cu cereale, oua, viermi, firimituri si chiar cu bucatele de sunca. Le mai poti da si hrana pentru pasari, cumparata de la un magazin pentru animale. Ai grija ca hrana sa fie umeda.Poti hrani un pui de pasare punand putina mancare pe o pensula si apropiind-o de el. Daca ii atingi ciocul cu pensula, este posibil ca puiul sa il deschida. Ar trebui ca pasarea sa deschida ciocul pentru a primi hrana, dar, daca nu se intampla asta, roaga pe cineva sa te ajute s-o hranesti.
Nu trebuie sa il eliberezi imediat, dar trebuie sa ii permiti sa invete cum sa-si poarte singur de grija inainte de venirea iernii si perioadei de migratie, daca este o pasare migratoare. Cel mai bun moment pentru asta este inceputul verii.
Bibliografie
- Animalele planetei Nr. 18
Porumbeii si gugustucii pot supravietui in captivitate.
Am incercat sa salvez mierle si vrabiute insa mierlele au o dieta speciala iar vrabiutele au refuzat ajutorul meu. In final au murit.
Am salvat un porumbel care dupa ce a urmat un tratament cat si a fost hranit artificial s-a intors la familia sa.
Alte articole
In fiecare primavara se strang de pe jos de iubitorii de animale nenumarati pui de pasari si sunt dusi acasa sau la medicul veterinar.












