Castorii

Pentru ca vine toamna, recoltele se strang sau cum spune o expresie populara "toamna se numara bobocii", oamenii incep sa adune roadele muncii lor de peste an, sa-si faca bilantul. Desigur e vorba despre oamenii gospodari, care nu au uitat ca dupa toamna vine iarna!

Dar nu numai despre oameni spunem ca sunt buni gospodari, ci la fel de bine si despre unele animale. In fruntea listei "bunilor gospodari" se afla, fara indoiala, castorii sau brebii, asa cum erau numiti pe la noi. Aceste rozatoare extrem de interesante, a caror viata poate fi un exemplu si pentru om, au revenit in Romania dupa circa 180 de ani de la disparitia lor totala pe aceste meleaguri. Este vorba despre un proiect de cercetare al ICAS (Brasov) realizat impreuna cu Ministerul Mediului din Bavaria, cu sprijinul Ligii pentru Protectia Animalelor si al unor Asociatii de vanatori si pescari. Programul de repopulare s-a desfasurat in perioada 1998-2003, in zone bine studiate anterior. Cu speranta ca repopularea cu castori a reusit, lucru pe care vor putea sa-l afirme cercetatorii numai dupa o perioada lunga de timp si monitorizare continua, haideti sa-i urmarim mai indeaproape pe acesti minunati arhitecti si constructori ai lumii animale.

Unul dintre stramosii castorilor (Castoroides), ale carui fosile au fost descoperite mai intai in nordul Americii, in special in statele din jurul Marilor Lacuri (Ohio, Illionis si Indiana) dar si in Alaska, a trait in pleistocen, in urma cu vreo 12 mii de ani, pana pana la sfarsitul perioadei glaciare. Atingea 2,5m si 60-100 kg! Fosile ale acestui urias castor au fost gasite din Canada pana in Florida.

Castorii actuali (Castor fiber si C. canadensis), chiar daca se numara printre cele mai mari rozatoare, ajung doar la 40 kg. Coada latita, acoperita cu solzi si peri scurti si rari, contrasteaza puternic cu blana formata din puf des, impermeabil si par cu fire lungi. Pe uscat, la deplasare si in mentinerea pozitiei verticale, coada puternica reprezinta un punct de sprijin, actionand si ca o parghie la taratul bustenilor.

Pentru ca isi petrec o mare parte din viata in apa, castorii sunt perfect adaptati la acest mediu. Cand inoata, coada ii serveste drept carma, iar cand apare o primejdie, animalul izbeste suprafta apei cu coada, avertizandu-si semenii sa se scufunde. Membrana interdigiatala de la picioarele posterioare il ajuta la inot si scufundare, in timpul careia isi inchide urechile si narile, iar ochii ii sunt protejati e o a treia ploapa (membrana nictitanta). Inoata cu viteza relativ mica, de 3-4 km/ora, dar sub apa pot ramane circa 15 minute.

Glandele din jurul anusului produc o grasime, pe care castorul o raspandeste cu ajutorul "mainilor" pe toata suprafata blanii, tesalata si pieptanata apoi cu ajutorul ghearelor de la membrele posterioare. Animalul acorda mult timp ingrijirii elegantului "vesmant", care trebuie sa fie in perfecta stare, sa nu lase apa sa-i ajunga la piele.

Membrelor anterioare le-am spus "maini" si asta nu intamplator... Cei ce au trait in preajma castorilor obsarvandu-le viata pas cu pas, asa cum au facut-o Grey Owl (1888-1937) si sotia sa, lasandu-ne apoi pagini minunate, au remarcat uimitoarea asemanare a labutelor anterioare cu mainile oamenilor. Castorii isi folosesc mainile aproape la toate operatiile  pentru care ne servim noi de ale noastre. Dupa cum ne povesteste Grey Owl, ei puteau sa ridice de jos obiecte foarte mici, sa manuiasca bete si pietre, sa loveasca, sa impinga, iar din stransoarea lor puternica cu greu te puteai elibera. Cand jupuiau un bat, isi foloseau cele doua maini ca sa rasuceasca tija, prin miscari suple din incheietura, in timp ce cu dintii decorticau repede partea suculenta. Privindu-i, nu puteai sa nu te gandesti la un strungar in timpul lucrului! Tot mainile sunt cele cu care isi amenajeaza vizuina si isi cladesc adaposturile. Comportamentul castorului american este cu mult mai complicat decat cel al speciei europene. La fel si toate constructile realizate.

Castorii au instinctul caminului foarte dezvoltat si un remarcabil simt de orientare, fiind capabili sa se inapoieze in oricare loc care le-a placut fara sa se rataceasca. Sunt fiinte extrem de voluntare si independente.

Grey Owl a devenit din vanator de castori un mare aparator al acestora, iar prin cartile si conferintele sale, prin filmele realizate cu castorii sai, a atras nu numai atentia asupra acestor animale ci si o mare simpatie fata de ele. Se intampla prin 1930, cand datorita exploatarii excesive, populatiile de castori americani fusesera aproape nimicite. Doar simpla existenta a legii in protejarea unei specii, neinsotita de sensibilizarea si educarea oamenilor, nu are sorti de izbanda. Este bine ca oamenii sa stie de ce trebuie sau nu trebuie sa faca un lucru, adica sa cunoasca semnificatia exacta si valoarea in timp a hotararii pe care o iau. Din fericire, o metoda imaginata de James Watt de la "Hudson Bay-Company", ce consta in capturarea doar a a "surplusuli" de castori din colonii, a fost incununata de succes si aplicata in toata tara, avand drept rezultat refacerea rapida a populatiilor, Canada ajungand pe locul I in comertul cu blana de castor. Chiar daca intre anii 1971-1972 au fost vanate aproape 400 de mii de exemplare, specia nu a mai fost pusa in pericol.

Glasul castorilor seamana uneori cu glasul unui copil mic, dar poate fi si un grohait moale sau o pufnitura in aer. Alteori, vocea lor este foarte modulata, incat de la distanta crezi ca ar fi niste oameni care vorbesc in soapta. Indienii nord-americani, excelenti cunoscatori ai vietii animalelor, i-au numit "fratii cei mici care vorbesc".

Atat castorii americani (Castor canadensis) cat si cei din Europa (Castor fiber) prefera cursurile de apa linistite, adica raurile, lacurile si baltile de la campie si deal, din zone impadurite. La nevoie se descurca si in prerie, in locuri mlatinoase, in tundra sau chiar pe pajisti alpine. Hrana preferata este scoarta frageda de plop, dar mananca cu placere si mesteacan, salcie, frasin, paducel s.a., tot felul de muguri si rizomi de plante acvatice.

De obicei castorii traiesc in colonii din mai multe familii care populeaza o anumita zona. Intr-o familie de castori femela este figura centrala, ea fiind cea care stabileste locul unde va fi construita locuinta, care poarta numele de loja. O familie numara pana la 12 membrii, adica cei doi parinti si copii lor, atat cei din anul respectiv, cat si din anul precedent. Cu putin inainte de venirea puilor pe lume, mama il sileste pe tata sa paraseasca pentru o vreme locuinta. El isi va sapa un adapost simplu sau va locui intr-o loja veche. Prin mai-iunie se nas puii, care masoara circa 12 cm si 450 g, dar, ca toate rozatoarele, cresc foarte repede. Au o blanita lucioasa brun-inchis si o codita usor turtita. In primele 2-3 luni ei nu stiu sa inoate si in caz de inundatie mama ii salveaza carandu-i in gura pe sub apa. Chiar daca au crescut repede, in prima vara parintii nu ii pun la munca.

Toamna ei raman in loja si ajuta la treburie usoare din gospodarie, cum sunt taierea hranei, repararea locuintei etc. Dupa ce petrec si a doua iarna, uneori si a treia, invatand de la parinti o multime de lucruri, primavara, puii in varsta de 2 sau 3 ani, aproape maturi, sunt alungati de parinti si pleaca sa-si intemeieze la randul lor o familie.