Cu capul plecat şi ochii aţintiţi asupra vânatului, animalul înaintează tiptil, tiptil. Deodată se opreşte pitindu-se în iarbă. Muşchii îi tremură sub blana arămie. Apoi, ţâşnind ca o săgeată, se năpusteşte asupra prăzii buimăcite. Cu ghearele-i ascuţite, felina îşi doboară dintr-o lovitură prada, imobilizând-o la pământ. „Arena“ acestei lupte pe viaţă şi pe moarte nu e Africa, ci Australia, iar agilul animal nu e nicidecum un leu viguros, ci o mică felină cunoscută drept pisica sălbatică.
În Australia, aproximativ 12 milioane de pisici sălbatice cutreieră junglele tropicale din extremitatea nordică a continentului, culmile îngheţate ale munţilor sudici şi deşerturile fierbinţi din zonele centrale.
Pisicile sălbatice din Australia se aseamănă cu pisicile domestice, deoarece strămoşii lor au fost pisici domestice. Asemănările există atât în ce priveşte culoarea blănii, care poate fi neagră, albă, gri ori roşcată, cât şi în ce priveşte modelul acesteia, cu pete de culoare, o singură culoare sau tărcată. Însă, spre deosebire de suratele lor domestice, pisicile sălbatice au gâtul şi umerii mai dezvoltaţi. Masculii au între 3 şi 6 kilograme, iar femelele între 2 şi 4 kilograme.
Dacă pisicile domestice depind în mare măsură de om, cele sălbatice sunt total independente, fiind chiar ostile contactului cu omul. Strămoşii acestor pisici sălbatice au venit cu primii europeni care au colonizat Australia, răspândindu-se pe întregul continent în secolul al XIX-lea. Multe pisici au fugit în sălbăticie. Altele însă au fost în mod intenţionat eliberate în anii 1880 în încercarea de a stăvili invazia iepurilor care distrugeau păşunile. Nu după mult timp, pisicile s-au adaptat condiţiilor din noul lor habitat şi au ajuns cel mai răspândit animal dintre speciile aduse în Australia. Astăzi, pisicile sălbatice se găsesc în fiecare colţ al Australiei, inclusiv pe multe dintre micile ei insule îndepărtate.
Pisica sălbatică e un animal prolific. Femela poate naşte până la şapte pui o dată, înainte ca ea să aibă un an. Apoi, poate naşte de trei ori pe an, de fiecare dată aducând pe lume între 4 şi 7 pisoi. Ea rămâne fertilă pe toată durata vieţii ei de 7 sau 8 ani. Dacă o pisică sălbatică ar naşte doar trei femele şi trei masculi pe an, iar femelele la rândul lor ar da naştere la tot atâţia masculi şi femele, o singură pisică sălbatică ar putea avea în numai şapte ani câteva mii de urmaşi. Având însă în vedere condiţiile aspre din Australia, supravieţuirea indivizilor nu depinde doar de înmulţirea speciei.
Pisicile vânează de obicei în răcoarea serii sau dimineaţa devreme. Ele evită căldura amiezii, dormind în scorburi sau în vizuini de iepure. În plus, pisicile sălbatice au luat în stăpânire chiar şi cele mai neospitaliere deşerturi. Ele nu depind de apă pentru a supravieţui, deoarece îşi hidratează organismul din carnea prăzii încă vii. Pisicile sălbatice sunt adaptabile şi în privinţa hranei. Deşi vânatul lor preferat e iepurele, potrivit cu New South Wales National Parks and Wildlife Service, „pisicile ucid şi mănâncă peste 100 de specii de păsări autohtone, 50 de specii de mamifere şi marsupiale, 50 de specii de reptile, precum şi multe broaşte şi nevertebrate“. Şi au o poftă de mâncare nestăpânită! Masculul poate mânca zilnic o cantitate egală cu 5–8% din greutatea lui. Dacă femela are pui, ea poate consuma zilnic o cantitate de hrană egală cu 20% din greutatea corpului ei. Pe o insulă izolată, doar 375 de pisici sălbatice au mâncat într-un singur an 56 000 de iepuri şi 58 000 de păsări marine. Majoritatea animalelor autohtone nu-i pot ţine piept unei pisici sălbatice. Potrivit revistei de ecologie Ecos, se estimează că, din cauza obiceiurilor ei de prădător, pisica sălbatică e răspunzătoare de „succesul limitat al unor programe de repopulare a regiunilor aride ale Australiei cu mamifere pe cale de dispariţie“.
Pisicile sunt animale de companie încă din perioada Egiptului antic. În Australia, în 37% dintre familii există cel puţin o pisică. Multe nu sunt castrate, iar pisoii nedoriţi sunt uneori abandonaţi în sălbăticie, unde, după ce ajung la maturitate, se înmulţesc, mărind astfel populaţia de pisici sălbatice a Australiei. Pentru ca acest drăgălaş animal de companie să nu devină o ameninţare pentru mediu, National Parks and Wildlife Service din Australia dă următoarele sugestii: "Ţineţi-vă pisica acasă, îndeosebi noaptea. Daţi-i suficientă mâncare. Pentru identificare, puneţi-i la gât o zgardă sau o plăcuţă ori implantaţi-i un microcip. Atârnaţi-i la gât trei clopoţei pentru a avertiza animalele sălbatice. Castraţi-o. Construiţi un gard care să nu-i permită pisicii să iasă din curte." Ca să aplicaţi aceste recomandări aveţi nevoie însă de timp şi de bani. Dar, în Australia, iubitorii de pisici consideră că merită efortul!
Bibliografie
- Watchtower library
Alte articole
Daca avem o pisica, pe care sigur o iubim, nu trebuie sa omitem vizitele la veterinar. Anual mergem cu pisica la veterinar pentru vaccinare pentru a o proteja de unele boli grave cum sunt: panleucopenia (afecteaza sistemul digestiv), rinotraheita si caliciviroza (afecteaza sistemul respirator), acestea se manifesta ca o raceala, de aceea sunt cunoscute sub numele de "gripa pisicii".
Alimentatia animalelor difera de cea a oamenilor, dar si de a altor animale datorita caracteristicilor fiecarei specii in parte.
Timp de multi ani, pescarii englezi au crezut ca daca le lasau acasa sotiile lor cate o pisica neagra, acestea le vor pazi de rele in timpul in care ei vor fi plecati pe mare, la pescuit.
Niste cercetatori americani se lauda ca au aflat secretul elegantei cu care felinele beau apa sau lapte, fara sa-si ude blana.
Studiile arata ca aproximativ 15% din populatia lumii este alergica la caini sau pisici. Circa o treime dintre americanii care sunt alergici la parul de pisica isi duc viata, oricum, in prezenta a cel putin o pisica. Un alt studiu arata ca, din 300 de adulti alergici la pisici care au fost sfatuiti de catre doctorul de familie sa renunte la animalele lor de companie, numai unul din cinci a facut acest lucru. Asta pentru ca, in ciuda alergiei, un trai linistit si confortabil alaturi de pisica ta este perfect posibil, cu conditia sa respecti cateva reguli de baza.
