
Una dintre armele cele mai de temut ale pisicilor sunt dintii - fiind extrem de ascutiti, pot provoca rani adanci ce se infecteaza foarte rapid.
Deseori, in luptele teritoriale, pisicile ajung sa se muste intre ele, provocandu-si rani grave care se infecteaza, transformandu-se curand in mici pungi de puroi localizate sub piele, numite abcese. Nu orice rana a pisicii se poate transforma intr-un abces. Dezvoltarea acestuia depinde de profunzimea ranii, de felul bacteriilor prezente in rana si, cel mai important, de capacitatea sistemului imunitar de a se apara in lupta contra infectiei.
Abcesele apar atunci cand pielea pisicii este strapunsa de dintii, dar si de ghearele altei feline (sau chear a altor animale, cum ar fi rozatoarele). Spre deosebire de caine, muscatura (sau zgarietura) pisicii seamana mai mult cu o intepatura cu diametrul mic, dar adanca. Actionand ca niste ace, dintii ascutiti ai pisicii injecteaza bacteriile adanc in rana. Inchiderea rapida a ranii face ca bacteriile aflate in gura pisicii sau pe gheara acesteia sa ramana blocate sub piele, unde vor gasi un mediu propice pentru a se dezvolta rapid.
Bacteriile cele mai intalnite in cazul unor astfel de rani sunt Pasteurella multocida si cele de tipul Streptococcus. Cel mai frecvent, abcesele se intalnesc la motanii nesterilizati, acestia fiind mult mai implicati in luptele teritoriale, dar si la pisicile care obisnuiesc sa mearga la vanatoare.
In cele mai multe cazuri, abcesele se formeaza la nivelul fetei, dar pot aparea si in alte parti ale corpului (gat sau membre). Problema cea mai mare insa este detectarea abceselor, deoarece blana pisicii este atat de deasa, incat muscatura nu se observa imediat. Puroiul este cel care indica prezenta infectiei, atunci cand bacteriile din rana incep sa se dezvolte.
Daca pisica a fost muscata de curand, blana este putin umeda de la saliva celeilalte feline, iar la o privire mai atenta se pot observa urme de dinti. In momentul in care bacteriile incep sa se inmulteasca in rana, se va forma o umflatura. Aceasta este calda si va continua sa se mareasca, pana este gata sa se sparga. Est posibil ca pisica sa aiba o stare de apatie, sa fie indispusa si sa nu aiba pofta de mancare. Aceasta este etapa in care bacteriile sunt eliberate in fluxul sangvin, starea pisicii inrautatindu-se pe zi ce trece. Datorita durerii si a indispozitiei, pisica nu va accepta sa fie mangaiata sau va mieuna cand este atinsa.
Uneori, abcesul se poate retrage de la sine sau se poate sparge singur. Portiunea centrala a abcesului sa va transforma in piele moarta, va cadea, eliberand astfel puroiul acumulat. Starea pisicii se va imbunatati imediat, iar rana se va vindeca singura. Din nefericire insa, de cele mai multe ori, abcesul se formeaza din nou, deoarece rana, desi se vindeca, pastreaza infectia in interior. Iata de ce, chiar daca par a fi neinsemnate, abcesele trebuie tratate cu foarte mate atentie. Cel mai eficient este tratamentul cu antibiotice, administrarea in primele 24 de ore de la producerea ranii. Daca abcesul s-a format, acesta trebuie drenat printr-o mica incizie, iar rana trebuie dezinfectata. Dupa aceasta operatiune, pisicii i se vor administra antibiotice injectabile sau oral. Este bine sa i se administreze si tablete cu vitamica C (250 mg zilnice), timp de trei zile, aceasta vitamina ajutand sistemul imunitar al pisicii, nevoit sa se lupte impotriva infectiei. Pe cat posibil, pisica trebuie impiedicata sa aiba acces la zona in care a aparut abcesul, pentru a nu-si agrava starea.In cazul unui abces la nivelul fetei, se recomanda utilizarea unui guler elisabetan.
In general, abcesele nu pun viata pisicii in pericol daca sunt tratate corect. Pisica trebuie dusa la medicul veterinar, acesta fiind singurul in masura sa prescrie un tratament pe baza de antibiotice pentru a distruge bacteriile si pentru a impiedica orice infectie. Daca pisica nu este folosita pentru pui, ar fi bine sa o sterilizati. Dupa aceasta interventie, pisicile isi pierd din simtul teritorial si astfel nu se mai implica prea mult in lupte cu pisici straine.
Odata ce abcesul s-a spart, procesul de vindecare poate fi grabit cu ajutorul unei tincturi de galbenele: se amesteca 1,25 ml ulei de galbenele cu 250 ml apa calda (nu fiarta) si se aplica de doua ori pe zi pe zona respectiva.
Bibliografie
- Pisica (Luiza Bardas)
Alte articole
Crezi ca sti totul despre pisica ta? Pai sa vedem, uite cateva lucruri de care probabil te vei mira...
Daca avem o pisica, pe care sigur o iubim, nu trebuie sa omitem vizitele la veterinar. Anual mergem cu pisica la veterinar pentru vaccinare pentru a o proteja de unele boli grave cum sunt: panleucopenia (afecteaza sistemul digestiv), rinotraheita si caliciviroza (afecteaza sistemul respirator), acestea se manifesta ca o raceala, de aceea sunt cunoscute sub numele de "gripa pisicii".
Alimentatia animalelor difera de cea a oamenilor, dar si de a altor animale datorita caracteristicilor fiecarei specii in parte.
Timp de multi ani, pescarii englezi au crezut ca daca le lasau acasa sotiile lor cate o pisica neagra, acestea le vor pazi de rele in timpul in care ei vor fi plecati pe mare, la pescuit.
Niste cercetatori americani se lauda ca au aflat secretul elegantei cu care felinele beau apa sau lapte, fara sa-si ude blana.












